Bulgaria este o țară cu o disciplină bugetară de invidiat chiar și pentru un stat din zona euro, iar băncile bulgărești sunt bine capitalizate, după cum asigură Comisia Europeană și autoritățile, dar cu toate acestea sistemul bancar s-a zdruncinat puternic zilele trecute, lovit dur nu de vreo problemă structurală, ci de panica populației care s-a grăbit să-și retragă depozitele, semn că aceasta nu are încredere în bănci și autorități și că se așteaptă la ce-i mai rău.Bulgarii au continuat ieri să-și retragă economiile de la First Investment Bank chiar și după ce guvernul a intervenit cu o linie de credit de 1,7 miliarde de euro, aprobată de CE, pentru a ajuta băncile drenate de lichidități de clienții panicați, după ce chiar executivul european a spus că sistemul bancar este bine capitalizat, iar președintele țării a asigurat că depozitele sunt protejate de stat.
„Sunt aici pentru că îmi aduc aminte ce s-a întâmplat acum 20 de ani. Am încredere în președinte, dar cred că el a fost înșelat de bancheri“, spune o femeie de 60 de ani, făcând referire la criza financiară din 1996-1997 care a cauzat hiperinflație și prăbușirea a 14 bănci.
Clienții First Investment Bank, una dintre cele mai mari bănci din Bulgaria, au retras într-o singură zi, vineri, aproape 400 de milioane de euro. Atunci acțiunile companiei s-au prăbușit cu aproape 30%.
Oamenii au fost speriați mai întâi de naționalizarea Corporate Commercial Bank, o bancă cu afaceri dubioase cu legături strânse cu politicienii, apoi de un bombardament prin semeseuri și mesaje postate pe platforme precum Facebook și Youtube cum că First Investment Bank este pe punctul de a se prăbuși – un atac organizat asupra sistemului bancar cu scopul de a destabiliza țara, după cum a explicat banca centrală.
Ancheta declanșată de autorități a dus la arestarea mai multor persoane, unele dintre acestea cu datorii mari la bănci, potrivit presei bulgare. Unul dintre arestați este un fost oficial guvernamental cu un cazier bogat.
First Investment Bank și Corporate Commercial Bank sunt cele mai mari bănci cu capital local din Bulgaria. Sistemul bancar este controlat în proporție de 85% de jucători străini precum UniCredit și Raiffeisen Bank.
Amintiri dureroase
Criza din 1996-1997 este vie în memoria bulgarilor. Atunci sistemul bancar a ajuns în pragul colapsului. Băncile rămăseseră fără lichidități, iar guvernul fără resursele necesare pentru a le salva.
În această situație s-a ajuns după ce guvernul a folosit băncile pentru a oferi credite ieftine și cu condiții laxe companiilor de stat neprofitabile.
De asemenea, pentru că beneficiau la rândul lor de finanțare ieftină, băncile comerciale au extins masiv creditarea pentru sectorul privat, adesea în condiții dubioase. Creditarea oferită de băncile comerciale sectorului nefinanciar ajunsese la niveluri nemaivăzute în vreun stat european în tranziție.
Bulgaria a trecut peste criză înăsprind supravegherea asupra băncilor și reglementările prudențiale și reducând creditarea bancară. De asemenea, o moștenire a acelei crize este ancorarea monedei naționale, leva, de marca germană și apoi de euro. Doar așa leva a putut fi stabilizată, iar inflația ținută sub control.
Acum, în contextul actualei crize, președintele va dizolva parlamentul pe 6 august și va numi un premier interimar în așteptarea alegerilor anticipate programate pentru 5 octombrie, scrie BBC.
Actualul guvern este în funcție de doar un an, iar premierul Plamen Oreșarski și-a anunțat demisia pentru că partidul său a fost zdrobit în alegerile europarlamentare de partidul fostului premier Boyko Borissov, care acum caută să fie reales. Borissov a demisionat la rândul său din funcția de premier în iarna anului trecut „oripilat” de violența cu care forțele de ordine aflate sub controlul guvernului au răspuns demonstranților ieșiți în stradă pentru a protesta contra creșterii peste noapte a facturilor la utilități și contra corupției din clasa politică. Borissov descrie acum situația sistemului bancar ca fiind catastrofală.
„Când ministrul de finanțe spune că băncile sunt stabile, pe limba bulgarilor aceasta înseamnă dezastru iminent“, a afirmat politicianul la un post de televiziune.
0 comments :
Trimiteți un comentariu