Capitala României este la opt ore și jumătate-nouă ore de Timișoara pe calea ferată, la șapte ore cu mașina și la doar o oră și jumătate cu avionul, unde un bilet costă de la 300 de lei în sus de persoană pe cursă, potrivit unei analize a ZF. Călătoria cu avionul este de trei ori mai scumpă decât cea cu trenul.Conectarea eficientă a Bucureștiului cu Timișoara este foarte importantă având în vedere că astfel se asigură deschiderea Capitalei către Europa.
„Dacă nu avem conexiuni ușoare între marile orașe ale țării, între Timișoara și București, nu putem avea racordare la rețeaua europeană. România este deficitară în ceea ce privește infrastructura, care generează dezvoltare. Am moștenit ceva în ’89, dar după nu am mai făcut ceva coerent. Nu avem autostrăzi complete care să lege orașele, doar bucăți, nu avem trenuri de mare viteză, nu am știut să exploatăm poziția geostrategică a României“, a spus Silviu Neguț, profesor universitar de geopolitică. El a mai precizat că dacă ne uităm la structura rețelei de transport din Europa în urmă cu 25 de ani, România era bine amplasată, dar pentru că nu s-a raportat la rețeaua central și vest-europeană a pierdut acest avantaj.
Pe cale rutieră distanța dintre București și Timișoara este de aproape 560 de kilometri, această rută fiind parcursă cu mașina în cel puțin șapte ore, costul unei astfel de deplasări ajungând la 250 de lei. Până la finalizarea autostrăzii Sibiu -Nădlac (vestul țării), în 2015, după cum anunță autoritățile, Capitala va fi deficitar conectată pe cale rutieră de Timișoara, reședința județului Timiș, cel mai mare județ din țară ca suprafață.
Pe cale aeriană se poate ajunge cu patru zboruri pe zi operate de compania de stat Tarom. Durata cursei este de aproape o oră și jumătate, însă tariful începe de la 300 de lei dus. Până anul trecut opera zboruri pe București-Timișoara și transportatorul Carpatair, care a intrat însă în insolvență și a renunțat la toate cursele.
Aeroportul din Timișoara, al treilea cel mai mare din țară, a avut anul trecut 758.000 de pasageri, trafic în scădere cu 27% față de anul anterior ca urmare a anulării curselor Carpatair. De pe acest aeroport au zboruri avioanele companiilor Wizz Air (spre Paris și Roma), Lufthansa (spre München) și Tarom spre București.
Dacă legăturile județului Timiș cu Bucureștiul sunt deficitare pe cale ferată și rutieră, cele cu vecinii unguri sunt mult mai bune. Tocmai accesul facil către autostrăzile din Ungaria a deschis județului Timiș poarta către celelalte țări europene și a transformat această zonă într-una strategică pentru industria de componente auto, electrocasnice și electronice.
Datorită poziționării la graniță, acest județ a devenit un fel de kilometru zero al producției de componente auto. Companii mari precum Continental, Delphi Packard sau TRW Automotive rulează aici afaceri de aproape un miliard de lei.
Timișul este unul dintre județele care au atras cei mai mulți investitori străini. Economia județului Timiș este în prezent dominată de companii germane, cele mai mari fiind cele din sectorul componentelor auto, precum Continental Automotive Products, Continental Automotive România, ContiTech (toate din grupul Continental), Delphi Packard România, Hella România sau Mahle Componente de Motor.
În total în județul Timiș sunt 6.100 de companii străine, care generează două treimi din cifra de afaceri de 9 miliarde de euro a județului. PIB per capita în județul Timiș este de circa 10.300 de euro, cu 50% mai mare decât PIB per capita la nivel național.
0 comments :
Trimiteți un comentariu