Noul acord: ar trebui să luăm 3,9 mld. euro încă de anul acesta, dar nici nu l-am semnat

Știrea a fost publicată miercuri, 9 iulie 2014, 06:52 în categoria

Noul acord: ar trebui să luăm 3,9 mld. euro încă de anul acesta, dar nici nu l-am semnat Ministerul Fondurilor Europene a transmis Comisiei Europene oficial propunerea actualizată de Acord de Parteneriat 2014-2020, document care va consfinți modul de alocare pe programe operaționale a fondurilor nerambursabile de care va beneficia România în următorii șapte ani.

Cum ministerul de resort nu anticipează să primească noi recomadări de la comisie, titularul portofoliului fondurilor europene Eugen Teodorovici crede că documentul ar putea fi semnat „la sfârșitul verii - începutul toamnei“.

Doar că „la începutul toamnei“ vor fi rămas deja doar vreo trei-patru luni până la sfârșitul anului. Or, România trebuia să cheltuiască chiar de anul acesta bani din sumele alocate în exercițiul financiar multianual 2014-2020 – este vorba despre 3,9 mld. euro, după cum reiese chiar din proiectul Acordului de Parteneriat.

În octombrie 2013 când a trimis la Bruxelles prima versiune a Acordului, administrația de la București spera să semneze documentul la începutul anului, astfel ca România să poată fi capabilă să absorabă bani „chiar din prima zi“, după cum spunea Teodorovici.

Or, lucrurile au trenat, o a doua versiune a acordului transmisă CE în martie întorcându-se la rându-i cu mai multe comentarii pe care Ministerul Fondurilor și le-a asumat sperând ca documentul să nu mai facă obiectul observațiilor Bruxellesului.

În toamna trecută, Teodo­rovici admitea că una dintre nemulțumirile Comisiei este lipsa unui master-plan pe transporturi (aproape 10 mld. euro sunt alocați programului operațional Infrastructura Mare care înglobează și actualul program de Mediu).

„Master plan-ul va fi gata în urmă­toarele luni de zile, liniile directoare vor fi stabilite, știm ce vom finanța, se dorește un master-plan care să includă întreaga parte a transporturilor din România“, spunea Teodorovici în octombrie 2013.

Sunt aproape nouă luni de atunci, iar master-planul nu este gata. Cu toate acestea, Teodorovici crede că acordul va fi semnat.

Documentul fixează reguli pentru fondurile structu­rale și de dezvoltare re­gională care vor fi primite de România în următorii șapte ani. România bene­fi­ciază în exercițiul financiar 2014-2020 de aproape 40 mld. euro.

Vor fi fon­duri structurale de 22,3 mld. euro împărțite pe șase programe operaționale (șapte în prezent), 8,4 mld. euro fonduri de dezvoltare regională, în vreme ce subvențiile agricole vor fi și ele de peste 9 mld. euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iulian Anghel

0 comments :

Trimiteți un comentariu