Bursa de la București are parte de concurență puternică pentru banii fondurilor străine de investiții după ce bursa din Arabia Saudită își deschide companiile de 400 miliarde de euro către străini începând de anul viitor și vrea, la fel ca România, să fie promovată la statutul de piață emergentă pentru a intra pe radarul unor fonduri de 1.400 mld. dolari.
La o primă vedere ar exista mai multe deosebiri decât asemănări între bursa românească și cea saudită: la Riad se tranzacționează companii de aproape 400 miliarde de euro cu rulaje zilnice de 1,3 miliarde de euro, față de rulaje de 12 milioane de euro la București și companii cu o capitalizare bursieră de 39 miliarde de euro. Cu toate acestea, deși de dimensiuni diferite, ambele burse sunt dominate de companii din energie și utilități, bănci și servicii financiare, atrăgând în special interesul fondurilor de investiții care vor expunere pe aceste sectoare economice. La bursa din Riad sunt listate Arab National Bank, una dintre cele mai mari bănci din Orientul Mijlociu, Saudi Electricity Company dar și companii din telecomunicații, sector care lipsește de la bursa din București.
Bursa saudită se uită acum de pe margine la competiția mondială a burselor pentru banii fondurilor de investiții pentru că străinii nu au voie să investească în companiile listate la bursa din Riad. La începutul acestei săptămâni, însă conducerea Autorității de Supraveghere a bursei saudite a anunțat că străinii vor avea voie să investească în acțiuni listate la bursă începând din 2015, într-un demers de a mai reduce din dependența țării de veniturile din petrol. Principalul indice al bursei saudite, Tadawul All-Shares Index -TASI, a reacționat puternic la știre marcând o creștere de 2,8%, avansul pe întreg anul urcând la 23%.
Se încinge competiția pentru fonduri de 1.400 mld. $: bursa de la București se va lupta cu Arabia Saudită pentru liga emergentă
Știrea a fost publicată vineri, 25 iulie 2014, 01:10 în categoria Fonduri Mutuale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu