Țiriac îi plătește ministrului transporturilor Ioan Rus 2 mil. € pe 15% dintr-un dealer auto

Știrea a fost publicată joi, 31 iulie 2014, 04:24 în categoria

Ţiriac îi plăteşte ministrului transporturilor Ioan Rus 2 mil. € pe 15% dintr-un dealer auto Omul de afaceri Ion Țiriac și-a majorat participația în cadrul dealerului auto din Cluj RMB Inter Auto, deținut împreună cu actualul ministru al transporturilor Ioan Rus, de la 55% la 70%, potrivit datelor din Monitorul Oficial.

„Autosincron SRL, prin reprezentantul său Ioan Rus și Vitexa Holdings (Ion Țiriac), reprezentând 100% din capitalul social, au decis cesionarea de către Autosincron a 258 de părți sociale, reprezentând 15% din capi­talul social. Prețul total al cesiunii este de 2 mil. euro, care urmează a fi ajustat în vi­itor potrivit acordului ce va inter­veni între părți. Auto­sincron, prin ad­ministrator, declară că anterior semnării prezentei a primit suma de 2 mil. euro, contra­valoarea cesiunii părților sociale“, se arată în Mo­ni­torul Oficial.

În urma transferului, Auto­sincron rămâne cu 30% din capitalul social și Vitexa Holdings cu 70%.  „Având în vedere faptul că pa­che­tul majoritar aparține aceleiași companii, nu dorim să rea­lizăm declarații suplimentare pe marginea acestui subiect“, au declarat reprezentanții Țiriac Holdings. Ioan Rus nu a oferit niciun comentariu cu privire la această tranzacție.

Între 2005 și 2013 RMB Inter Auto a investit 7 mil. euro într-un centru pentru Ford și Hyundai, 5 mil. euro într-unul pentru Mercedes-Benz și a modernizat un show­room Ford cu 0,7 mil. euro, investițiile realizate apropiin­du-se de 13 mil. euro, la cât ar fi evaluat dealerul în urma tranzacției.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu