Transportatorul feroviar de marfă polonez caută să se extindă în străinătate. CFR Marfă dă afară oameni

Știrea a fost publicată joi, 10 iulie 2014, 04:59 în categoria

Transportatorul feroviar de marfă polonez caută să se extindă în străinătate. CFR Marfă dă afară oameni Compania poloneză de transport feroviar de marfă PKP Cargo, privatizată prin listare pe bursă și la care acționar majoritar este statul polonez, vrea să se extindă prin achiziții în afara țării și pregătește o emisiune de obligațiuni pentru finanțarea preluărilor, în vreme ce compania românească CFR Marfă, a cărei privatizare a eșuat anul trecut, a lansat un plan de restructurare care presupune, printre altele, concedierea a 2.500 de persoane.

„Vrem să ne dezvoltăm în străinătate: suntem implicați în mai multe proiecte de achiziții, care sunt în diverse stadii. Vrem să jucăm un rol activ în consolidarea sectorului feroviar de marfă“, a spus CEO-ul PKP Cargo Adam Purwin, citat de The Warsaw Voice. Purwin nu  a dat mai multe detalii legate de țintele de achiziții din cauza acordurilor de confidențialitate. PKP Cargo ar putea emite obligațiuni, inclusiv eurobonduri pentru a finanța aceste tranzacții, a precizat CEO-ul companiei. „Putem folosi credite bancare, dar ne gândim în mod serios la o emisiune de obligațiuni. Având în vedere scala la care s-ar desfășura o posibilă emisiune de obligațiuni, am putea folosi eurobonduri“, a mai spus Purwin.

PKP Cargo a fost listată la bursa din Varșovia în octombrie 2013, iar compania și-a manifestat încă de atunci interesul de a se extinde în străinătate. CEO-ul de atunci declara înainte de listare pentru Financial Times că piețele interesante din punctul de vedere al achizițiilor ar fi cele unde PKP Cargo deține deja licențe de operare, respectiv Slovacia, Cehia, Germania, Austria, Belgia și Ungaria.

„Dorim să fim o companie feroviară central-europeană și nu este exclus ca pe viitor să fim interesați de achiziții. Prezența pe piața de capital ne-ar permite accesul mai ușor la mijloacele prin care să realizăm astfel de tranzacții“, declarau reprezentanții transportatorului în 2013.

Tot anul trecut Guvernul român a încercat să privatizeze CFR Marfă, dar a eșuat deoarece unele bănci creditoare ale companiei nu și-au dat acordul pentru schimbarea acționariatului, iar Consiliul Concurenței nu a avut timpul necesar pentru a se pronunța asupra tranzacției. Guvernul intenționează să repornească eforturile de privatizare în acest an și să finalizeze procesul până la jumătatea anului 2015.

CFR Marfă a început în această săptămână procedurile de disponibilizare a 2.500 de angajați, care urmează să se finalizeze până la sfârșitul acestei luni. Guvernul s-a angajat față de FMI la o restructurare agresivă a CFR Marfă și continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic. Restructurarea transportatorului feroviar român vine în contextul în care aceasta înregistrează pierderi substanțiale de ani de zile. În 2013 CFR Marfă a avut un rezultat negativ de aproximativ 60 de milioane de euro, în vreme PKP Cargo a încheiat anul cu un profit de aproape 16 milioane de euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andra Oprescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu