
Dintre acestea, cele mai așteptate bilanțuri de către investitori sunt cele ale companiei OMV Petrom, cea mai profitabilă companie listată. Petrom își va anunța mâine rezultatele financiare din prima jumătate a anului. În primul semestru al anului trecut, Petrom a raportat un profit net de 2,39 miliarde de lei (545 de milioane de euro), în creștere cu 18% comparativ cu perioada similară din 2012.
Joi, 14 august, grupul de distribuție a energiei Electrica își va anunța primele rezultate financiare de la listarea la bursă din 4 iulie. Tot joi sunt programate rezultatele semestriale ale producătorului de gaze Romgaz, ale Fondului Proprietatea și cele ale Nuclerelectrica. Transelectrica, vedeta bursei de la București cu un avans de 36% în acest an, și Transgaz își vor anunța rezultatele financiare tot pe 14 august.
Dintre companiile care deja și-au anunțat rezultatele semestriale se numără BRD, Banca Transilvania, Banca Comercială Carpatica, Bursa de Valori București și SIF-urile.
La bursa de la București sunt listate 82 de companii românești și două companii străine (Erste Bank și fondul imobiliar NEPI) cu o capitalizare cumulată de 128 miliarde de lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu