„Bogații vor să credem că averea lor este bună pentru noi“

Atunci când inegalitatea atinge niveluri extreme și distrugătoare, majoritatea guvernelor fac eforturi nu pentru a o reduce, ci pentru a o menține. Dar pentru a face acest lucru, ele trebuie să dezvolte un sistem prin care să justifice inegalitatea ca fiind acceptabilă și chiar benefică, scrie editorialistul George Monbiot pentru The Guardian.

George Monbiot este autorul best­sel­lerurilor „Vremurile acceptării: Un manifest pentru Noua Ordine Mondială“ și „Un stat captiv: Acapararea Angliei de către corpo­rații“.

Cu cât mai bogate ajung elitele, cu atât au mai mult de pierdut, deci cu atât mai mare este efortul lor de a avea sub control sistemul politic.

Dar influența lor trebuie să meargă și în altă direcție. Ele finanțează grupuri de lobby, think tank-uri și economiști pentru ca aceștia să creeze justificări din ce în ce mai elaborate pentru faptul că pun mâna pe avuția unei țări. Justificările sunt apoi amplificate de ziare și de alte canale mass-media deținute de aceleași elite.

Una din ideile pe care le susține Thomas Piketty în lucrarea sa revoluționară „Capital in the Twenty First Century“ este că inegalitatea dusă la extrem poate fi susținută politic doar printr-un „aparat de justificare“. Dacă alegătorii pot fi convinși că un nivel extrem al inegalității este de fapt sănătos, rezonabil și chiar necesar, atunci procesul de concentrare a veniturilor în mâinile elitelor poate să continue.

Pentru oameni este acceptabil că unii pot avea mult mai mult decât alții dacă este îndeplinită una din două condiții: dacă au ajuns în acea poziție prin exercitarea talentului propriu unic și remarcabil; sau dacă inegalitatea ajunge până la urmă să fie benefică pentru mase. Ideea pe care încearcă să o transmită elitele este că existența bogăției extreme este bună pentru toată lumea. Toți oamenii vor fi ridicați de „mâna invizibilă a pieței“. Această credință se bazează pe curba Kuznetz, graficul care arată că inegalitatea se reduce în mod automat pe măsură ce capitalismul avansează, distribuind bogăția de la elite către restul lumii.

Atunci când Piketty a făcut efortul de a aduce la zi curba propusă pentru prima dată în 1955, a descoperit că redistribuirea averii reflectată de curbă nu a fost o trăsătură intrinsecă a capitalismului, ci rezultatul unor circumstanțe ieșite din comun -  două războaie mondiale, o mare depresiune și al răspunsului dur al guvernelor la aceste perturbări. Nivelul maxim al taxei federale pe profit din SUA a crescut de la 25% în 1932 la 94% în 1944, iar impozitul pe profit pentru cei mai bogați a fost de 81% în medie între 1932 și 1980.

Dar pe măsură ce impozitele au fost tăiate de Reagan, inegalitatea a explodat din nou, iar prăpastia dintre bogați și săraci continuă să se mărească și în prezent.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Daniela Stoican