Cât câștigă șeful Fiscului și în câte Consilii de Administrație este membru

Știrea a fost publicată miercuri, 20 august 2014, 20:45 în categoria

Cât câştigă şeful Fiscului şi în câte Consilii de Administraţie este membru Gelu Diaconu, șef al

Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) din aprilie 2013, a câștigat anul trecut peste 8.500 de euro ca președinte al instituției. Astfel, lunar, i-au intrat în cont aproape 1.000 de euro, potrivit declarației de avere. Însă cea mai mare parte a veniturilor, peste 100.000 de euro pe an, vine din ”Consilii de Administrație”.

Anterior, el a fost, în perioada iulie 2012-aprilie 2013, secretar de stat în Ministerul Economiei. Schimbarea de carieră de anul trecut însă nu i-a modificat semnificativ veniturile, în cele patru luni din 2013 petrecute la Ministerul Economiei câștigând peste 4.200 de euro, adică puțin mai mult de 1.000 de euro net pe lună.

De altfel, salariul șefului de la Fisc nu este semnficativ mai mare ca al unui vicepreședinte al aceleiași instituții. Florin Tunaru, spre exemplu, unul dintre cei trei vicepreședinți ai ANAF, a câștigat anul trecut aproape 880 de euro în fiecare dintre cele șapte luni de mandat, cu mai puțin de 100 de euro decât președintele Gelu Diaconu.

Anul trecut însă, Gelu Diaconu și-a suplimentat veniturile cu peste 100.000 de euro, bani proveniți de la companii precum GDF Suez, Complexul Energetic Hunedoara, Nuclearelectrica, Cuprumin, Romgaz sau instituții ca CEC Bank și Exim Bank, unde deține funcții de membru sau președinte în consiliul de administrație.

Guvernul a convenit anul trecut cu FMI, CE și Banca Mondială ca ANAF să fie reorganizată, activitatea celor 221 de administrații financiare urmând să fie concentrată în 8 direcții regionale și 47 de birouri locale.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu