Țările de la periferia zonei euro se împrumută la cele mai mici prețuri din istorie chiar dacă în urmă cu câțiva ani criza le-a adus în pragul falimentului, majorându-și datoriile la cote record, iar costurile de finanțare ale Spaniei și Italiei sunt apropiate de cele ale SUA, cea mai mare putere economică a lumii din simplul motiv că un om, Mario Draghi, președintele BCE, a promis că va face tot ce va putea să salveze euro.În Marea Britanie și Germania, printre cei mai importanți stâlpi ai economiei UE, banii ieftini umflă piața imobiliară, dar nu pentru că oamenii vor locuințe, ci pentru că sunt în căutare de profit. Băncile de la periferie sunt printre cei care au beneficiat cel mai mult de costurile mici la care se împrumută guvernele. Ce se va întâmpla când bula se va sparge?
Emisiunile de obligațiuni de anul acesta ale țărilor de la periferia zonei euro de până în prezent sunt la cel mai ridicat nivel începând cu 2009, anul în care criza din uniunea monetară a început să-și arate potențialul distructiv.
La mai puțin de patru ani de la bailout-ul financiar al Irlandei, randamentul obligațiunilor cu scadența la 10 ani ale acestei țări este de 1,9%, mai mic decât echivalentul american. Irlanda, ca și celelalte state de la periferia zonei euro, beneficiază de prețuri de împrumut așa de mici cu toate că piața muncii este încă necompetitivă, cererea internă este slabă și este cu 10 ani în urmă cu reformele față de, spre exemplu, Germania.
În aprilie, investitorii au inundat Grecia cu oferte de 20 de miliarde de euro pentru prima vânzare de obligațiuni a țării după ce aceasta a efectuat cea mai mare restructurare de datorii din istorie pentru a nu intra în faliment.
Unii analiști sunt îngrijorați că aceste prețuri sunt nesustenabile și că piața va cădea. Băncile și ziarele americane au trimis deja semnale în acest sens. „În anumite privințe ne-am întors în «vremurile bune de demult», când investitorii știau că yieldurile mici nu sunt sustenabile, dar cumpărau oricum. Tentația este să spui că ne-am dus prea departe“, apreciază Oliver Burrows, analist la Rabobank, citat de Financial Times.
Avertismentele de la Bundesbank
Jens Weidmann, guvernatorul băncii centrale a Germaniei, a tras în iunie semnalul de alarmă avertizând că, sprijinite de miile de miliarde de dolari și de euro în finanțare ieftină din partea Rezervei Federale americane și a BCE, bondurile s-ar putea „s-o fi luat-o înaintea procesului de ajustare“.
În Germania, orașe majore precum Frankfurt, capitala financiară a țării, și Stuttgart, unde se înghesuie să se instaleze imigranții și oamenii din zonele rurale, investitorii fac achiziții imobiliare în căutare de active cu randament crescut.
„Cu yieldurile obligațiunilor germane la 1%, banii practic gratuiți va trebui să curgă spre proprietate. Randamentele din chirii sunt de 4-5%, atractive în comparație cu actualele dobânzi, iar proprietățile din Germania sunt cel mai puțin scumpe din Europa de Vest“, a explicat Patrick Armstrong, analist la Plurimi Global Macro Fund, pentru CNBC. Cele mai scumpe active imobiliare sunt în München. În Berlin, deși este un oraș ieftin în comparație cu München, prețurile apartamentelor din cele mai cochete părți ale capitalei germane au crescut cu 40% din 2007.
Bundesbank s-a arătat îngrijorată privitor la sănătatea pieței imobiliare germane și a avertizat că „crește riscul apariției unei bule a locuințelor“. Analiștii băncii au calculat că în anumite orașe prețurile sunt supraevaluate cu până la 25%.
Dar în comparație cu prețurile din Westminster-ul londonez, cele din Germania sunt „ridicol“ de mici.
Prețurile locuințelor londoneze din iulie sunt cu 20% mai mari decât erau în aceeași lună a anului trecut. După ce creditarea ipotecară a urcat cu 17% în 12 luni până în iunie, guvernatorul băncii centrale britanice Mark J. Carney a indicat că ar putea fi nevoie de dobânzi mai mari pentru a domoli piața. Dar de atunci nu a făcut nimic în acest sens pentru că bula de pe piața imobiliară a alimentat revenirea economică uimitoare în comparație cu cea a zonei euru. Această revenire este însă „schizofrenică“, notează The New York Times. Șomajul s-a redus la niveluri de necrezut în urmă cu un an, dar nici productivitatea și nici salariile nu au urcat semnificativ.
În sectorul bancar al zonei euro, costurile de finanțare au scăzut cu 78% față de maximul atins în 2011. Chiar și acele bănci ale căror probleme și scandaluri au făcut deliciul presei, cum ar fi Banco Espirito Santo, se împrumută la costuri mai mici.
0 comments :
Trimiteți un comentariu