Catastrofa rutieră a Bucureștiului: Doar 20 din cei 72 km ai centurii Capitalei au 4 benzi de circulație

Știrea a fost publicată joi, 7 august 2014, 01:36 în categoria

Catastrofa rutieră a Bucureştiului: Doar 20 din cei 72 km ai centurii Capitalei au 4 benzi de circulaţie Din cei 72 de kilometri ai centurii Capitalei, doar 20 de kilometri sunt reabilitați și lărgiți la patru benzi de circulație, iar alți 20 de kilometri sunt în diverse stadii de execuție, de 7% până la 20%, dar compania de drumuri nu indică niciun fel de termen de finalizare pentru aceștia. Mai mult, alți 32 de kilometri ai centurii, situați în partea de sud, nu au nici măcar un termen de începere a lucrărilor.

Centura Capitalei, pe care circulă zilnic 144.000 de ma­șini, arată dezinteresul ultimelor guverne în ceea ce privește construirea de drumuri. După ce ani la rând centura a fost „văduvită“ de finanțare, pentru anul acesta statul a anunțat că va oferi circa 45 de milioane de euro pentru această șosea, însă doar pentru tronsonul de nord.

Între timp, centura de sud nu mai are constructori, după ce Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a reziliat cele trei contracte încheiate în urmă cu câțiva ani, dar pentru care nu a alocat bani.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu