Darius Vâlcov, 37 de ani, senator PSD și actual președinte al Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului din Senat, este propunerea premierului Victor Ponta pentru funcția de ministru delegat pentru buget, post ce urmează să devină vacant din toamnă, odată ce Liviu Voinea va prelua poziția de viceguvernator al Băncii Naționale.Potrivit declarației de avere pe anul 2013, Darius Vâlcov, soț al Laviniei Șandru, fost vicepreședinte al UNPR, deține un autoturism, bijuterii și obiecte de artă în valoare de 62.000 de lei (peste 14.000 de euro) și 50% dintr-o societate comercială, participație care valora anul trecut 25.000 de lei (aproape 6.000 de euro).
În 2013, el a câștigat 64.500 de lei (aproape 14.500 de euro) din indemnizația de senator.
Vâlcov a trecut în declarația de avere un cont curent deschis la BCR pe numele Laviniei Șandru în 2009 în valoare de 155.000 lei. Tot Lavinia Șandru este cea care deține acțiuni, în calitate de asociat, la firma Loyal Leasing în valoare de 25.000 lei și a acordat un împrumut în nume personal acestei firme în sumă de 90.000 lei.
Vâlcov este doctor în economie din 2008 și absolvent al Academiei de Studii Economice din București (ASE). De asemenea, este licențiat în drept la Facultatea de Drept Spiru Haret și până în 2012 a predat la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Până în anul 2012, când a devenit membru al PSD, el a condus timp de cinci ani filiala PDL Olt, iar în perioada 2004-2012 a fost și primar al municipiului Slatina, județul Olt.
La începutul anilor 2000 el a ocupat și funcția de director general al filialei din Slatina deținută de Banca Populară Română pentru Dezvoltare și, ulterior, în 2004, a fost director economic al firmei cu activități în constucții Octogon. Soția sa, Lavinia Șandru, a obținut venituri de 4.368 lei de la Aldaco Film, ca director general, dar și alte venituri reprezentând drepturi de autor în valoare totală de 69.500 lei de la Casa Artelor Sector 3, Asociația Profamilie, Pakiss Brand sau Centrul Cultual European Sector 6.
0 comments :
Trimiteți un comentariu