Piața cartonului ondulat este disputată de 10 jucători locali, Vrancart ocupând anul trecut locul al treilea cu o cotă de piață de 14%. Consumul anului 2013 s-a ridicat la 271.000 de tone, adică 37% din totalul capacităților locale de producție. Principalii concurenți ai Vrancart pe acest segment sunt Rondocarton (cu două fabrici la Cluj și Târgoviște) și o cotă de piață de 22%, Rossmann (cu fabrici la București și Suceava), care are 18% din piață, Dunapack Sfântu Gheorghe și Ecopack Ghimbav.Pe piața hârtiei igienice, Vrancart a ocupat anul trecut locul al treilea, cu o cotă de 16% (din producția internă, fără importuri), cei mai mari jucători de pe piață fiind Pehart Tec Petrești, deținută de Ioan Tecar, cu o cotă de piață de 44%, și Comceh Călărași, deținută de italienii de la Sofidel, cu 32% din piață.
Vrancart și-a planificat pentru acest an investiții totale de aproximativ 8 mil. euro, din care 3 mil. euro vor fi alocați pentru extinderea rețelei de colectare a maculaturii. Proiectul „Gestionarea inovativă a deșeurilor“ se derulează prin programul Norway Grants și are o valoare totală de 3 mil. euro, din care 1,5 mil. euro sunt fonduri nerambursabile.
„Vom continua să implementăm proiectele de investiții aferente anului 2014, sursele de finanțare fiind atât surse proprii, cât și credite bancare. Efectele investițiilor realizate sunt reflectate în indicatorii economico-financiari ai companiei“, a precizat directorul general al Vrancart.
La finalul anului trecut, SIF Banat-Crișana a schimbat managementul Vrancart, aducându-l în funcția de director general pe Ionel Ciucioi, care a lucrat timp de nouă ani în audit, la Ernst&Young; și PwC. În primul trimestru compania Vrancart avea 948 de angajați, iar în funcție de necesitățile care se impun pe fluxurile operaționale se vor face noi angajări în acest an, atât în funcții de specialitate, cât și muncitori necalificați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu