Compania Pronto Mobile, care a ieșit anul trecut din rețeaua LaDoi Pași (dezvoltată de Metro Cash & Carry) și a intrat în noiembrie în franciza grupului francez Carrefour, a preluat luna aceasta cinci magazine de la compania Traditional Ecologic, deținută de un antreprenor, Adrian Ciobanu.
Magazinele preluate făceau deja parte din rețeaua Carrefour Express, iar în urma tranzacției cu un total de 14 magazine rețeaua Pronto Express devine cel mai mare francizat de pe piața locală al retailerului francez, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții cumpărătorului.
Compania Pronto Mobile este controlată de familia Sandu și Valeriu Mișurnov (10%), potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
Valoarea tranzacției nu a fost comunicată.
Afacerea din retailul alimentar a familiei Sandu a trecut în ultimul an prin mai multe transformări. Astfel, magazinele numite inițial For Family au făcut parte din rețeaua LaDoiPași a grupului german Metro Cash&Carry.; Magazinele au fost dezvoltate de Gabriel Cristian Sandu, antreprenorul sucevean care a vândut retailerul GSM Proton către
Vodafone
.
Sandu, absolvent al unui program de MBA oferit de Open University Business School Codecs, a construit businessul For Family în 2012 și a intrat ulterior în franciza LaDoiPași. El anunța în primăvară că vrea să ajungă la 100 de magazine sub acest brand. Antreprenorul nu era la primul său business, el fiind de altfel cel care a vândut în 2008 către Vodafone retailerul GSM Proton, care număra 90 de magazine. Banii primiți în urma tranzacției au fost cei cu care omul de afaceri a finanțat afacerea din comerț.
Cu șase magazine, rețeaua For Family a fost cel mai mare francizat al Metro. Din noiembrie însă, magazinele au intrat sub umbrela Carrefour, fiind redenumite Pronto Express. ZF a scris încă de anul trecut despre această mutare, confirmată de reprezentanții Carrefour, care spuneau atunci că în total vor fi șapte magazine operate de compania Pronto Mobile. În comunicatul transmis ieri, reprezentanții Pronto Mobile au arătat că prin preluarea a cinci magazine de la Traditional Ecologic au ajuns la un total de 14 unități în franciza Carrefour.
Doi antreprenori români au renunțat la Metro pentru Carrefour și au ajuns cel mai mare francizat al grupului francez
Știrea a fost publicată miercuri, 27 august 2014, 20:01 în categoria Profesii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu