Garbine Muguruza, prima jucătoare din Spania care câștigă turneul de tenis de la Dubai

Știrea a fost publicată sâmbătă, 13 martie 2021, 21:57 în categoria

Garbine Muguruza, prima jucătoare din Spania care câştigă turneul de tenis de la Dubai Tenismena spaniolă Garbine Muguruza (16 WTA) a câștigat turneul de tenis feminin de la Dubai, învingând-o în finală pe Barbora Krejcikova din Cehia (63 WTA) în două seturi, cu scorul de 7-6, 6-3.

Muguruza, fost număr 1 mondial, revine printre câștigătoarele de turnee WTA după aproape doi ani, ultimul ei trofeu fiind adjudecat în 2019 la Monterrey.

Pentru tenismena spaniolă acesta a fost cel de al 8-lea turneu câștigat în carieră, printre care și două de Grand Slam, la Roland Garros (2016) și Wimbledon (2017), dar și cele de la Hobart (2014), Beijing (2015), Cincinnati (2017) și Monterrey (2018 și 2019).

Muguruza e prima jucătoare spaniolă din istoria turneului care a câștigat trofeul la Dubai.

Barbora Krejcikova s-a aflat la prima ei finală de turneu WTA din carieră.

Muguruza a fost recompensată pentru câștigarea acestui turneu cu 52.850 de dolari, în timp ce Barbora Krejcikova a primit 39.780 de dolari.



0 comments :

Trimiteți un comentariu