Embargoul impus de Rusia Europei amplifică pericolul deflaționist în zona euro și expune vulnerabilitățile propriei uniuni economice

Știrea a fost publicată luni, 11 august 2014, 21:32 în categoria

Embargoul impus de Rusia Europei amplifică pericolul deflaţionist în zona euro şi expune vulnerabilităţile propriei uniuni economice Președintele rus Vladimir Putin a țintit prin interzicerea importurilor alimentare europene acolo unde zona euro este în prezent cel mai vulnerabilă, în prețuri, iar analiștii spun că aceste sancțiuni vor mări pericolul apariției deflației, noua sperietoare care amenință să readucă în criză una dintre cele mai mari economii ale lumii.

Dar tot prin aceste interdicții Putin expune vulnerabilitățile viitoarei uniuni economice a Rusiei cu Kazahstan și Belarus în condițiile în care autoritățile kazahe nu intenționează să sprijine embargoul rusesc asupra produselor alimentare europene. Alimentele europene ar putea ocoli interdicțiile impuse de Moscova și intra pe piața rusească prin Kazahstan.

Nici ministerul rus al agriculturii și nici Serviciul Federal de Inspecție Veterinară și Fitosanitară, care supraveghează  importurile de alimente, nu au cerut autorităților omoloage din Kazahstan să sprijine sancțiunile Moscovei, a afirmat Gulmira Isayeva, viceministrul kazah al agriculturii.

„Nu există niciun fel de discuții în acest sens“, a spus ea, citată de The Moscow Times. Uniunea Economică Eurasiatică este considerată o alternativă rusească la Uniunea Europeană. Putin ar fi vrut ca din ea să facă parte și Ucraina, Moldova, și Georgia, dar aceste state au ales calea europeană. Uniunea Economică Eurasiatică, proiectul de suflet al președintelui rus, este motivul pentru care Ucraina este în pragul războiului civil, iar Moldova caută protecție la UE.

Kazahstanul susține că a trebuit să se lupte pentru a rămâne cu mai multă independență în UEE, care va începe să funcționeze din 2015 și al cărei tratat a fost semnat în mai anul acesta. Belarus nu a fost pe deplin mulțumit de varianta finală a tratatului. În prezent statele semnatare se află într-o uniune vamală.

Contextul actual subliniază că strategia de răspuns a Moscovei la sancțiunile financiare ale statelor vestice nu a fost coordonată cu partenerii din Uniunea Eurasiatică.

Belarus a anunțat că va putea înlocui o parte din produsele vestice cu produse locale, în special carnea și lactatele.

UE a fost avertizată, dar reacționează ca și cum ar fi fost luată prin surprindere

În UE, presa vuiește de ecourile contramăsurilor luate de Kremlin. Spre exemplu, portalul olandez de știri News.nl, a indicat că vineri, după anunțarea sancțiunilor rusești, prețul spanacului scăzuse deja la 0,30 de euro pe kilogram de la 1,10 euro miercuri. În Franța, un grup puternic de lobby al fermierilor a cerut înlăturarea imediată de pe piață a fructelor și legumelor produse în UE pe care Rusia nu le mai primește. Acțiuni similare au fost cerute pentru lapte, lactate, carne și pește. Fermierii, și nu doar cei din Franța, se tem că excesul de marfă va strivi prețurile alimentelor și sectorul agricol din UE puternic subvenționat, și cer ajutor guvernelor, scrie CNBC. Acestea par a fi luate prin surprindere deși toată agitația vine după ce Moscova a indicat, cât se poate de clar, că va ținti sectorul agricol din UE prin interdicții precum cele privind importurile de mere din Polonia și de carne de porc din România. Viitoarele sancțiuni ar putea lovi sectorul auto, aerian, și al construcțiilor de vapoare, notează Michael Ivanovici, președintele companiei americane de cercetare MSI Global.

În Germania, compania de tehnologie militară Rheinmetall a cerut guvernului să folosească banii contribuabililor pentru a o despăgubi pentru contractul de 100 de milioane de euro cu Rusia pe care a fost forțată să-l anuleze.

Președintele francez Fracois Hollande, confruntat acasă cu un public care nu mai are încredere în promisiunile sale, nu a îndrăznit să anuleze contractul pentru livrarea către Rusia a două nave de război. El sprijină lobby-ul fermierilor francezi pentru ajutor din partea UE.

Războiul economic vine în vremuri dificile pentru relațiile franco-germane, remarcă Ivanovici. Cu sprijinul total al Italiei, Franța insistă pe relaxarea condițiilor bugetare impuse de Germania la nivelul UE la schimb pentru ajutorul dat statelor cu probleme, dar cere Berlinului să intervină pentru a ajuta la relansarea economică în regiune prin stimularea cererii interne și prin investirea surplusului extern uriaș în proiecte de care să beneficieze și statele partenere. Berlinul a spus „nein“ precizând că nu există motive pentru care Germania să-și schimbe politicile economice.

Italia a reintrat în recesiune în al doilea trimestru, iar analiștii se așteapta ca si economia germană, ea mai mare din UE să fi scăzut. Zona euro, miezul UE, se confruntă cu dificultățile grave ale unei economii deflaționiste, cu piețe în scădere, explică Ivanovici. Deflația, o perioadă prelungită cu prețuri în scădere erodează profiturile companiilor, care la rândul lor reduc investițiile, cheltuielile și personalul, ceea ce are impact la nivelul întregii economii. De asemenea, deflația îngreunează povara datoriilor. Analiștii spun că zilele de revenire ale obligațiunilor statelor cu probleme din zona euro sunt numărate. Ivanovici a fost economist la OCDE și la Federal Reserve Bank of New York și profesor de economie la Universitatea Columbia.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu