Erdogan, arhitectul controversat al economiei moderne turcești

Știrea a fost publicată luni, 11 august 2014, 03:11 în categoria

Erdogan, arhitectul controversat al economiei moderne turceşti Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a promis că va transforma președinția, post până acum mai mult onorific, dar pe care l-a atacat ieri în primele alegeri prezidențiale directe din istoria modernă a țării, în cea mai prestigioasă funcție.

Ca premier, Erdogan s-a remarcat prin triplarea și modernizarea ecomomiei, dar una pe care tinde să o conducă într-o manieră religioasă, prin proiecte de infrastructură, comerciale și imobiliare considerate de critici megalomane și prea ambițioase, și prin duritatea cu care răspunde opoziției, indiferent dacă aceasta vine din partea politicienilor sau a popu­lației.

Turcia este importantă pentru Europa și pentru restul lumii deoarece este țară membră a NATO și aliat important al Washingtonului într-o regiune dezbinată de conflicte armate – Siria, Irak și Fâșia Gaza la sud și Ucraina la nord. Președintele deja controlează Consiliul de Se­cu­ritate Națională și decide folosirea puterii militare, scrie The Wall Street Journal. Ca pre­șe­dinte, Erdogan va numi judecătorii curții supreme, acum unul dintre ultimele bastioane ale opoziției instituționale la adresa politicilor sale.

Erdogan a dominat scena politică a Turciei mai mult de un deceniu, iar mandatul de preșe­dinte i-ar putea permite încă un deceniu de hegemonie. El a indicat că, din poziția de preșe­dinte, va ține în continuare din scurt guvernul.

Erdogan a triplat economia Turciei de când a venit la putere în 2003, a promis că o va aduce printre primele zece economii mondiale până în 2023 și a adus sub control inflația, iar mandatul de președinte îi aduce, cu siguranță, timpul necesar respectării angajamentului.

Opozanții îl acuză însă că și-a asigurat un avantaj substanțial în alegeri folosindu-se de resursele statului pentru a se promova, că acționează ca un „dictator” și că promovează o agendă islamică într-un stat laic. Criticii spun că economia modernă a fost clădită pe datorii și credite ieftine și din această cauză creșterea economică, în medie de 7% pe an de când Erdogan a venit la putere, nu este sustenabilă.

Erdogan s-a promovat în campania electorală prin discursuri spectaculoase pe stadioane umplute cu simpatizanți și a lansat cu puțin timp înainte de alegeri proiecte spectaculoase precum cel de-al treilea aeroport al Istanbulului și un tren de mare viteză, iar guvernul turc promite că firmele private vor putea dezvolta proiecte de infrastructură alături de cele publice. Un raport întocmit la solicitarea membrilor opoziției politice turce a arătat că TRT, cel mai vizionat canal de televiziune din Turcia, a acordat discursurilor premierului aproape 533 de minute între 4 și 6 iulie în condițiile în care în aceeași perioadă lui Ekmeleddin Ihsanoglu, un diplomat cu puțină experiență politică, i-au fost acordate trei minute și 24 de secunde, iar lui Selahattin Demirtas, un tânăr kurd, doar 45 de secunde.

Premierul a făcut demersuri pentru a putea fi ales președinte încă din 2007, când a modificat constituția țării pentru ca președintele să poată fi ales pentru prima dată în istoria țării prin vot direct. El a încercat și să introducă o nouă Constituție care să acorde puteri mai mari președintelui, dar nu a reușit.

Guvernul Erdogan a trecut cu bine de testul politic de anul trecut, când un protest pașnic împotriva transformării unei zone verzi într-un proiect imobiliar a luat proporții uriașe. Demostrațiile au scos în stradă în zeci de orașe milioane de turci care au protestat împotriva stilului dictatorial al lui Erdogan. Reprimarea din partea autorităților a fost violentă, soldându-se cu câțiva morți.

Guvernul Erdogan a mai fost zguduit de un scandal de corupție anul trecut în decembrie, care a dus la arestarea mai multor miniștri din cabinetul său, dar nici acest scandal nu l-a clintit din loc pe Erdogan. Cu câteva zile înainte de alegerile municipale de la sfârșitul lunii martie, guvernul turc a blocat siteurile Youtube și Twitter pentru o scurtă perioadă de timp, declarând că a făcut acest lucruca reacție la postarea unor clipuri conținând presupuse discuții dintre oficiali guvernamentali turci de prim rang, privind posibilitatea de a merge la război împotriva statului vecin Siria, potrivit BBC. Partidul lui Erdogan a câștigat alegerile municipale.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Daniela Stoican

0 comments :

Trimiteți un comentariu