„Filmul“ autostrăzii Comarnic - Brașov: trei încercări în doar un deceniu

Știrea a fost publicată duminică, 3 august 2014, 14:58 în categoria

„Filmul“ autostrăzii Comarnic - Braşov: trei încercări în doar un deceniu Autostrada Comarnic - Brașov este scoasă la licitație în concesiune sau în parteneriat public-privat de peste un deceniu, iar celelalte două încercări ale statului de a realiza această șosea s-au soldat cu eșecuri.

În 2003-2004 Guvernul României a avut prima tentativă de construire a autostrăzii de pe Valea Prahovei cu ajutorul investitorilor privați. Această procedură s-a dorit a fi una în sistem de parteneriat public-privat, astfel că în 2004 statul semna cu francezii de la Vinci contractul în această formulă pentru construirea celor 36 de kilometri dintre Comarnic și Predeal, potrivit Mediafax. Ulterior, atât Ministerul Finanțelor pe partea financiară, cât și Ministerul Justiției pe partea procedurală de achiziție, nu au avizat încheierea acestui contract. În 2010, statul român a semnat un contract de concesiune pentru tronsonul Comarnic-Brașov cu francezii de la Vinci și grecii de la Aktor.

Contractul pentru realizarea în concesiune a acestei autostrăzi a fost însă denunțat unilateral de consorțiul Vinci-Aktor la doar trei luni de la semnarea acestuia, fără a plăti nicio penalizare către statul român. Motivele care au condus la rezilirea contractului au fost neclare din cauza modului opac de comunicare pe care l-au avut părțile implicate în acest proiect pentru a explica cauzele acestui eșec, potrivit informațiilor ZF. În prezent, statul își încearcă norocul pentru construirea autostrăzii Comarnic - Brașov pentru a treia oară.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu