Dacă tranzacția s-ar realiza, acesta ar fi al doilea mall care s-ar transforma într-o capacitate de producție.Fostul centru comercial Armonia din Brăila, care după o investiție de 45 de milioane de euro și nouă luni de funcționare a fost închis în 2009 din cauza vânzărilor slabe, va fi cel mai probabil transformat în hală de producție, în condițiile în care un grup italian negociază achiziția proiectului în acest scop.
Italienii realizează o serie de expertize tehnice pentru a vedea în ce măsură clădirea proiectului poate fi transformată în hală de producție, afirmă surse locale, care susțin că tranzacția are șanse mari să se realizeze.
În vara anului 2009, centrul comercial dezvoltat de grupul RED, condus de britanicul Andrew Stear, era primul proiect de acest gen eșuat în România, iar la finalul anului 2011 a fost pronunțat falimentul firmei Red Project Three, prin care a fost derulată investiția, în condițiile în care această societate avea un credit de circa 28 mil. euro contractat de la grupul austriac Volksbank.
După ce s-a pronunțat falimentul, la finalul anului 2011, proiectul a fost scos la vânzare la un preț inițial de 25 de milioane de euro, dar acesta a fost redus treptat până la un nivel de 10 milioane de euro, iar acum creditorii ar putea accepta o ofertă chiar și sub acest nivel.
0 comments :
Trimiteți un comentariu