”N-am cum să vorbesc despre dinamica actuală a economiei, BNR se ferește să intre în orice dispută politică”, a răspuns astăzi Mugur Isărescu la Cluj la întrebarea cum comentează scăderea PIB-ului în ultimele două trimestre.Mugur Isărescu a participat la prima ediție a Conferinței Științifice Anuale a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate (ERMAS 2014), organizată la Cluj de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrulUniversității Babeș-Bolyai.
Participanții la acest eveniment științific sunt economiști români, afiliați unor universități sau institute de cercetare din străinătate, dar și din țară.
Guvernatorul BNR a maispus că România este pregătită să intre în anticamera zonei euro (ERM II) din punctul de vedere al criteriilor de la Maastricht, care vizează indicatori precum inflația, dobânzile, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar și datoria publică, dar acestea nu mai sunt suficiente, fiind necesară și recuperarea decalajelor legate de nivelul de trai.
“România esteo țară ambițioasă, criteriile de aderare la euro sunt îndeplinite. Întregul proces trebuie realizat corespunzator, însă este nevoie și de un consens politic. Avem un drum lung și dificil de parcurs până la realizarea acestui obiectiv. Poate fi considerat un interval rezonabil, până la aderare, data de 1 ianuarie 2019”, a spus guvernatorul.
0 comments :
Trimiteți un comentariu