Lidia Solomon, care ocupa funcția de senior manager corporate communications la Vodafone România, al doilea jucător de pe piața locală de telecom, a plecat după 13 ani din companie pentru a prelua o poziție de manager în cadrul grupului american industrial Honeywell.Potrivit unor surse de pe piața de telecom, Lidia Solomon a părăsit Vodafone pentru a prelua o poziție de management la nivel internațional pe segmentul de marketing în cadrul Honeywell România.
Contactată de ZF, Lidia Solomon a precizat doar că este vorba de „un rol internațional de marketing communication într-o altă industrie decât telecom“, fără a preciza despre ce companie este vorba.
Lidia Solomon s-a alăturat echipei Vodafone din anul 2001, iar de atunci a avut mai multe roluri în companie, fiind responsabilă cu zonele de comunicare cu media, comunicare internă, brand și marketing PR și responsabilitate socială corporativă (CSR). În 2003, Solomon a fost numită în funcția de director de relații publice în cadrul Connex, fiind implicată și în campania de redenumire a operatorului din Connex în Vodafone. Apoi, din 2007 ea a ocupat poziția de director de comunicare în cadrul Vodafone și a fost ulterior și membru în board-ul Fundației Vodafone România. Înainte de colaborarea cu Vodafone, Solomon a lucrat aproape 4 ani la HBO România pe poziția de „PR Officer“.
Vodafone România va anunța noul director de comunicare în perioada imediat următoare.
Grupul american Honeywell deține în România două fabrici - Honeywell Life Safety la Lugoj, unde produce sisteme de detectoare de foc și de fum, și Honeywell Turbo Technologies din București, unde se produc turbosuflante pentru motoare diesel și pentru motoare pe benzină. De asemenea, americanii de la Honeywell mai au pe plan local și o divizie pentru soluții de automatizare și control. În total, Honeywell are pe plan local circa 2.200 de angajați, iar la nivel global aproximativ 130.000 de salariați în 100 de țări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu