vineri, 8 august 2014

„O economie deșteaptă se bazează pe producție și pe export, nu pe consum“

„O economie deşteaptă se bazează pe producţie şi pe export, nu pe consum“ Jan Glas, managing partner al companiei de consultanță și audit TPA Horwath Ro­mâ­nia, este de părere că România și-a dez­voltat economia „invers“, plecând de la con­sum, când de fapt mișcarea inteligentă era cre­area unei economii bazate pe producție și pe export. În România, consumul a ajuns să con­tribuie cu aproape 80% la formarea PIB-ului, cu mult peste media europeană.

„O economie deșteaptă se bazează pe pro­ducție și export și nu pe consum. Consu­mul este următorul pas. Într-un fel noi (Ro­mânia - n. red.) am dez­voltat economia invers. Am început să consu­măm în loc să creăm o bogăție care este apoi consumată“, a spus Jan Glas.

De origine belgiană, Glas a venit în Ro­mânia în urmă cu 17 ani, inițial ca angajat al unei firme de consultanță pentru ca ulterior să pună bazele propriei afaceri, în care i-a atras mai târziu pe austriecii de la TPA Horwath. Anul trecut, businessul local al TPA Horwath a fost de 3,5 mil. euro, iar pentru 2014 așteaptă o creștere de 5%.

România prin ochii unui străin

Belgianul, care a surprins toate etapele dez­voltării economice, este de părere că două eve­nimente au marcat dezvoltarea econo­mi­că a României: venirea Renault și Carrefour, respectiv intrarea în Uniunea Europeană și NATO.

„Momentul în care Renault a preluat Dacia a fost un semn clar pe plan interna­țio­nal că România era pregătită să primească in­ves­titori de tipul multinaționalelor, dar și in­ves­titori oportuniști. Iar Carrefour a fost exem­plu de dezvoltare în retail. (…) Dar Car­refour a fost doar un semn. Au urmat și alții.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana David

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu