Raiffeisen Bank, al patrulea jucător din sistemul bancar după activele deținute, a obținut un profit net de 45 milioane de euro în primul semestru, cu 25% sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, din cauza creșterii cheltuielilor cu provizioanele și stagnării veniturilor.Banca înregistrase un profit de 60 mil. euro în ianuarie-iunie 2013 datorită impactului pozitiv al eliberării unor pasive fiscale în valoare de 12 mil. euro. Practic, aceasta a însemnat o creștere artificială a bazei de raportare a rezultatului din primul semestru de anul acesta. Fără eliberarea de pasive, scăderea profitului ar fi fost de numai 6%.
„Veniturile se mențin la același nivel ca anul trecut, ceea ce este în sine o performanță în condițiile actuale de piață. Avem un sistem de control al riscurilor și al cheltuielilor care ne-a permis să fim mai eficienți. Sunt mulțumit că baza de clienți IMM și cea de clienți de top au cele mai mari creșteri“, a declarat Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank.
Banca a pierdut după primul semestru poziția de cea mai profitabilă bancă locală. Cel mai mare profit, de 212 milioane de lei (echivalentul a 48 mil. euro), a fost obținut de Banca Transilvania. Raiffeisen a avut venituri de 221 mil. euro în primul semestru, în condițiile în care stocul de credite a crescut cu 6% și a ajuns la 3,8 miliarde de euro. Soldul de credite a crescut inclusiv ca urmare a integrării, la finalul anului trecut, a portofoliului de retail al americanilor de la Citi.
0 comments :
Trimiteți un comentariu