Angajații români au avut în luna iunie a acestui an, în medie, salarii cu 32% mai mari față de perioada similară din 2008, însă aceste creșteri au fost anulate de inflația de circa 38% din aceeași perioadă, ceea ce înseamnă că, practic, salariații au avut o putere de cumpărare mai mică.Cel mai dezavantajați din acest punct de vedere au fost angajații din sistemul de învățământ, care au câștigat în luna iunie a acestui an un salariu mediu de 1.500 de lei, mai mare cu 2% față de iunie 2008, dar în acest interval de timp creșterea prețurilor a fost de 19 ori mai mare, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
„Trăiam cu impresia că stăm mai bine de vreme ce am recuperat salariile pe care le aveam de dinainte de tăierea din 2010, așa că fondul de salarii este mai mare decât în urmă cu 2- 3 ani. O stagnare a salariilor se resimte la nivelul profesorilor tineri, ceea ce a condus la demotivarea lor și la lipsa de atractivitate pentru o carieră în învățământ pentru cei mai buni dintre ei. În cadrul colegiului nostru, un profesor cu 6-7 ani de experiență câștigă un salariu net de 1.100- 1.200 de lei pe lună“, a explicat profesorul Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța.
0 comments :
Trimiteți un comentariu