joi, 7 august 2014

Salariul mediu al unui angajat P&G este de 3.400 de euro/lună

Salariul mediu al unui angajat P&G este de 3.400 de euro/lună Fiecare dintre cei 44 de salariați ai Procter&Gamble; Distribution a câștigat lunar anul trecut un salariu mediu brut de circa 15.000 de lei (3.400 de euro), de 6,5 ori mai mare decât salariul mediu brut de la nivel național.

Compania Procter&Gamble; Distribution este principala companie a gigantului american în România, aceasta contribuind cu peste 80% la businessul total al grupului pe piața locală.

Această entitate se ocupă cu distribuția bunurilor comopaniei către magazinele din țară. P&G; mai are în România companiile P&G; Marketing și Detergenți SA care operează cele două fabrici din Timișoara și Urlați.

La nivel de grup P&G; avea în România afaceri de 336,3 mil. euro anul trecut, în scădere ușoară față de 2013, și o marjă de 3%. În România, P&G; a intrat în 1993, iar doi ani mai târziu a cumpărat fabrica de detergenți din Timișoara, într-o perioadă când investitorii străini puteau fi numărați pe degetele de la o mână. Fabrica de la Urlați a fost inaugurată în toamna lui 2010 și a fost un proiect de tip greenfield care a necesitat o investiție de 100 de milioane de dolari.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu