Băncile în forma tradițională ar putea să dispară până în 2025-2030 având în vedere tendințele actuale de schimbări rapide în domeniul tehnologiei, comportamentul clienților și cadrul legislativ, se arată într-o analiză realizată de firma de audit și consultanță PricewaterhouseCoopers (PwC).Modul de funcționare a sistemului bancar ar urma să se schimbe în contextul acestor modificări, iar rolul băncilor ar putea să fie preluat de alte instituții, ceea ce face ca și rolul factorilor de decizie să se transforme.Schimbările rapide în domeniul tehnologiei, comportamentul clienților și cadrul legislativ acționează asupra modului în care funcționează instituțiile bancare și pot reprezenta un dezavantaj pentru acestea, permițând competitorilor din afara sistemului bancar să intre pe teritoriul băncilor.
În unele economii emergente, mai ales în Africa, operatorii de telefonie mobilă au pătruns nu numai în domeniul sistemelor de plăți, dar chiar și în domeniul creditării. M-Shwari este un serviciu oferit de operatorul de telefonie mobilă Safaricom din Kenya, care permite realizarea de depozite și chiar accesul la credite de valori mici. Compania Safaricom este deținută în proporție de peste 40% de Vodafone.
Și în țările dezvoltate, ca SUA sau Marea Britanie, agențiile bancare clasice întâmpină provocări și noi jucători intră pe terenul lor. Companiile din domeniul tehnologiei pătrund și aici în domeniul serviciilor finaciare. De exemplu, Facebook a aplicat pentru o licență de instituție emitentă de monedă electronică, iari Google a lansat portofelul mobil, numit Google Wallet. Acesta este un sistem de plată prin intermediul telefonului mobil care permite utilizatorilor să stocheze cărți de credit, de loialitate sau carduri cadou.
O parte dintre serviciile bancare ar putea fi preluate și de piețele de capital, mai ales că piața europeană a activelor securitizate ar putea recupera decalajul față de cea americană, conform unui studiu publicat recent de BCE și Banca Angliei și citat de cei de la PwC.
Factorii de decizie și cadrul legislativ vor fi puși în fața propriilor provocări. Dacă furnizarea de servicii financiare va continua să se extindă în afara instituțiilor bancare reglementate acest lucru va face ca rolul autorităților să devină mai complex . În aceste condiții, cadrul legislativ va trebui, cel mai probabil, să se transforme radical. Legislația va trebui orientată mai mult spre produse și servicii decât spre instituții în sine.
Înlocuirea treptată a băncilor cu instituții nebancare nu este reflectată de legislația din prezent și nici nu își găsește un loc important în agendele viitoare, dar acest lucru este necesar pentru a face față schimbărilor.
Totuși, avantajul pe care băncile îl păstrează încă față de furnizorii alternativi de servicii bancare este reprezentat de lipsa de încredere a clienților în noii competitori. Chiar dacă imaginea băncilor a fost afectată de criză, brandurile și reputația acestora rămân destul de puternice, datorită obișnuinței, experienței și reglementărilor.
Pentru a putea face față acestor schimbări, băncile vor fi nevoite să își consolideze imaginea și să întărească încrederea clienților, să investească în serviciile oferite clienților și în inovație operațională, să se adapteze la schimbările legislative și să rezolve problema activelor neperformante și a structurii necorespunzătoare a costurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu