duminică, 17 august 2014

Test Auto ZF: Dacia Logan 1,5 dCi „10 ani”, Logan la standarde Renault

Test Auto ZF: Dacia Logan 1,5 dCi „10 ani”, Logan la standarde Renault Odată cu aniversarea a zece ani de când a fost prezentat primul model Logan, cei de la Dacia au creat un model aniversar, model ce renunță la „compromisuri” și vine cu noi soluții pentru a îmbunătăți confortul pasagerilor dar și cu o imagine exterioară restilizată.

Logan „10 ani” nu este nimic altceva decât un Renault Symbol, dar „camuflat” sub emblema autohtonă. Mai exact, ediția limitată la piața românească și la un număr de 2.000 de exemplare dispune în plus față de un Laureate de proiectoare față dublu optice, semnalizare pe oglinzile retrovizoare, montant central de culoare neagră, acoperit cu o folie specială, protecții laterale din plastic, jante de oțel cu capace din plastic de 16 inchi, cu aspect de aluminiu (preluate direct de la Sandero Stepway), consolă centrală „Noir Brilliant” cu aeratoare dreptunghiulare, comenzi pentru geamurile față pe portiere (la fel ca la Duster, cu impuls pentru cel de la șofer) și pe consola centrală pentru scaunele spate și, cel mai important, sistem de climatizare automată preluat de la noul Renault Clio. Diferența de preț dintre „10 ani” și Laureate este de circa 400 de euro, indiferent dacă este vorba de motorul pe benzină de 1,2 litri și 75 CP sau de dieselul de 1,5 litri dCi și tot 75 CP, acestea fiind singurele propulsoare disponibile. Dacă se analizează diferența de echipamente, suma de 400 de euro nu este una foarte mare, fiind aproape echivalentul vopselei metalizate.

În continuare, tempomatul, sistemul multimedia cu navigație și harta Europei rămân pe lista opționalelor. Prețul de pornire pentru motorul pe benzină este de 9.400 de euro cu TVA inclus, iar dieselul pornește de la 11.300 de euro. La acest preț se mai adaugă tempomatul (250 de euro), sistemul multimedia (300 de euro), harta Europei (100 de euro) și vopseaua metalizată (300 de euro), astfel încât dieselul se poate apropia de pragul de 12.000 de euro.

La exterior modificările ediției limitate atrag imediat atenția, indiferent dacă este vorba de roțile mai mari și mai late (195/55 R16 față de 185/65 R15 pe modelul normal) cu aspect de aluminiu sau farurile modificate. Dar interiorul este cel ce contează în acest caz. Spre deosebire de sistemul de aer condiționat manual disponibil pe Logan, cel de climatizare automată este mult mai eficient, reușit să răcească rapid habitaclul chiar și după ce mașina a stat în soare toată ziua. De asemenea, sistemul reglează eficient ventilația, astfel încât fluxul de aer să nu deranjeze pasagerii, iar comutarea pentru recirculare este în premieră una electrică, și nu manuală.

Cu toate că la prima vedere o motorizare de 75 CP fie ea și diesel pare una insuficientă pentru un automobil de familie, ce poate fi „încărcat” cu 5 persoane și bagajele acestora, cuplul de 200 Nm ajută din plin, astfel încât performanțele dinamice sunt peste așteptări. Oficial, mașina accelerează de la 0 la 100 km/h în 14,6 secunde, iar viteza maximă este de 164 km/h. Dar avantajul este că la drum consumul mediu indicat de computerul de bord este de 5,4 litri/100 km (cu modul Eco activat), chiar și în regim de autostradă, cu viteze de 120-130 km/h. În regim extraurban de drum național, consumul poate fi și sub 4 litri/100 km, inclusiv cu sistemul de climatizare pornit. Cutia de viteze cu cinci trepte este bine etajată și plăcută la utilizare, dar în continuare la schimbarea treptelor sunetul produs amintește de un automobil ieftin, sunet care însă nu are legătură cu performanțele sau durabilitatea sa. Tot la condus, trebuie amintit de faptul că suspensia pare proiectată pentru România. Amortizează foarte bine orice denivelare, cele mai multe fiind mai mult auzite decât simțite, iar dacă cel de la volan dorește, se poate adopta și un stil de condus mai sportiv, sistemul ESP (ce nu poate fi decuplat) intervenind discret la nevoie pentru a ține mașina pe traiectorie.

Spre deosebire de modelul Logan „standard” ediția limitată vine cu echipamentele necesare îmbunătățirii confortului la drum lung: climatizarea automată nu mai este un simplu moft, ci un echipament  ce menține constantă o temperatură, fără ca șoferul să intervină asupra sistemului, iar amplasarea comenzilor pentru geamurile față pe portiere, alături de comanda cu impuls pentru cel de la șofer contribuie de asemenea la creșterea confortului cu o sumă minimă de bani.

Prin această ediție limitată cei de la Dacia demonstrează că la Mioveni se pot produce mașini pentru România cu un nivel superior de confort similar cu cel regăsit în automobilele produse exclusiv sub emblema Renault, care să se „abată” de la „politica austeră” impusă de primul Logan.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu