Banca bulgărească CCB, a cărei activitate a fost suspendată din cauza unor retrageri masive de capital, se află printre primele zece bănci din UE în ceea ce privește creșterea capitalului de bază Tier 1 în ediția de anul acesta a unui top realizat de revista The Banker, care face parte din grupul The Financial Times, scrie Novinite.Corporate Commercial Bank (CCB) este poziționată pe locul al nouălea în clasamentul băncilor cu cel mai puternic avans al capitalului de bază, cu o rată de creștere a capitalului Tier 1 de 55,43%. Capitalul Tier 1 se referă la capitalul de bază al băncilor, cuprinzând capitalul social alături de rezervele și rezultatele raportate în urma exercițiilor financiare și reprezintă un indicator al stabilității financiare a instituției și adecvării capitalului.
Clasamentul vine la trei luni după ce Banca Națională a Bulgariei (BNB) a suspendat activitatea CCB, a revocat drepturile acționarilor săi și a cerut efectuarea unui audit al conturilor instituției de credit. CCB, a patra cea mai mare bancă din Bulgaria în funcție de active, a înregistrat o creștere rapidă în ultimii ani, susținută în special de depozitele substanțiale făcute de către companiile de stat.
Viceguvernatorul BNB, responsabil și cu conducerea Departamentului de Supraveghere bancară, a fost acuzat, într-o scrisoare anonimă primită de presa bulgărească, că a oferit un „tratament special“ băncii. Cel mai mare client al CCB , omul de afaceri Delyan Peevsk, l-a acuzat pe Tsvetan Vassilev, acționarul majoritar al instituției, că a vrut să-l asasineze. Scandalul a fost urmat de retrageri masive ale depozitelor băncii bulgărești, care au dus la epuizarea lichidităților și la creșterea riscului de insolvență, potrivit The Financial Times. Vassilev, unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din Bulgaria, a declarat atunci pentru Financial Times că mai mult de 20% din activele financiare au fost retrase în mai puțin de o săptămână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu