Vânzările magazinelor din cadrul mallului Băneasa Shopping City din nordul Capitalei au crescut în primele șapte luni ale anului cu 5%, în condițiile în care numărul de vizitatori al proiectului controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu și Radu Dimofte a avansat cu 7-8%, a declarat pentru ZF George Argentopoulos, CEO al firmei Băneasa Developments.Nu toate categoriile de produse cresc, astfel că magazinele care comercializează bijuterii scumpe au înregistrat vânzări mai slabe și nici retailerii cu articole de îmbrăcăminte exclusiv pentru femei nu înregistrează creșteri.
„Am înregistrat creștere datorită unui număr mai ridicat de vizitatori. Nu am văzut o creștere a bonului mediu. Aș spune că este un an stabil, nu foarte activ, în care ne concentrăm să administrăm mai bine ceea ce avem deja“, a declarat Argentopoulos.
Inaugurat în primăvara anului 2008, mallul din Băneasa a devenit un punct de referință pe harta comerțului din Capitală, vânzările magazinelor din cadrul proiectului depășind nivelul de 200 de milioane de euro anul trecut. Întreaga zonă comercială, care mai cuprinde și magazine IKEA, Carrefour, Metro, Mobexpert și Bri-costore generează un rulaj anual estimat la circa jumătate de miliard de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu