Un număr de opt bănci din 12 instituții de credit analizate de ZF au închis o parte din agenții și sucursale în perioada iunie 2013-iunie 2014, în timp ce băncile care au deschis noi unități au reprezentat excepții.
Doar
BRD
și
Bancpost
ies în evidență prin numărul mare de sucursale și agenții închise în ultimul an, ceilalți jucători limitându-se la închideri de până în zece unități. BRD, a doua mare bancă după active, și-a restrâns rețeaua teritorială cu 46 de unități și a ajuns să opereze prin 869 de sucursale și agenții la finalul lunii iunie.
O reducere similară a fost efectuată și de Bancpost, numărul unităților deținute de greci ajungând la 196, față de 241 de sucursale și agenții în iunie 2013. Topul băncilor cu cele mai mari închideri este completat de
Banca Transilvania
. Cu închideri de opt agenții instituția de credit este însă la mare distanță de primele două clasate. Banca Transilvania număra la sfârșitul lunii iunie a acestui an 542 de agenții. Un număr de opt sucursale a închis și Banca Carpatica și a ajuns astfel la o rețea de 129 unități după primele șase luni.
Băncile din România care au închis cele mai multe sucursale în ultimul an
Știrea a fost publicată sâmbătă, 6 septembrie 2014, 02:21 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu