Banca Centrală Europeană a înaintat și mai mult pe terenul politicilor neconvenționale bătut înainte de SUA și Marea Britanie reducând dobânda de politică monetară de la 0,15% la minimul record de 0,05% și pe cea a depozitelor constituite de bănci de la -0,1% la -0,2% și va lansa două programe prin care va cumpăra produse financiare structurate și obligațiuni garantate cu ipoteci emise de băncile din zona euro.
Veștile au trimis moneda euro la minimul ultimelor cel puțin 12 luni față de dolar.
„Prin noul program de achiziții de obligațiuni garantate cu active convenit astăzi (joi – n.red.) vor fi cumpărate împrumuturi acordate economiei reale“, a explicat președintele BCE Mario Draghi, omul care doar prin cuvinte a adus calmul pe piețele financiare europene.
Programul include active precum ipoteci împachetate într-un instrument financiar, notează The Guardian.
Draghi a asigurat că BCE nu desfășoară astfel un program de ajustare cantitativă (quantitative easing), un instrument prin care Rezerva Federală americană a injectat sute de miliarde de dolari pe piețe pentru a susține economia. Modurile în care BCE va achiziționa activele nu vor fi anunțate până în octombrie.
BCE acceptă deja de zece ani obligațiuni garantate cu active ca garanții pentru credite. Programul va fi implementat astfel încât să stimuleze doar creditarea.
Programul de achiziții de active nu a fost acceptat în unanimitate de membrii consiliului guvernator, a spus președintele BCE. În iulie, președintele Bundesbank Jens Weidmann a descris acest tip de achiziții ca problematice și a avertizat asupra sprijinirii profiturilor băncilor în timp ce piederile sunt trecute în seama societății.
Draghi a asigurat, totuși, că membrii consiliului guvernator au convenit să folosească la nevoie toate măsurile neconvenționale pe care BCE le are la dispoziție, dar nu în viitorul apropiat.
Banca americană JPMorgan Chase estimează că Banca Centrala Europeană va cumpăra obligațiuni garantate cu active în valoare de până la 40 miliarde de euro în următorii trei ani, în timp ce cifrele privind noile programe de achiziții de obligațiuni ale BCE avansate de Reuters, care citează surse apropiate situației, ajung până la 500 de miliarde de euro.
Draghi a vehiculat ideea extinderii bilanțului contabil al BCE la nivelurile din 2012. De atunci, bilanțul s-a micșorat cu 1.000 de miliarde de euro. Președintele BCE a subliniat că statele membre ale zonei euro ar trebui să-și asume în comun responsabilitățile bugetare în loc să le cedeze.
BCE aruncă cu bani în bănci în speranța că acestea vor readuce la viață economia europeană
Știrea a fost publicată vineri, 5 septembrie 2014, 05:05 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu