Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), instituție financiară internațională care a participat cu 125 mil. euro la ofertele publice de acțiuni derulate de Electrica și Romgaz, este interesată să participe și la viitoarele privatizări ale companiilor de stat.„BERD este interesată să sprijine procesul de privatizare a companiilor de stat și dezvoltarea pieței locale de capital, iar invesțiile în Romgaz și Electrica au permis băncii să susțină ambele obiective“, spune James Hyslop, directorul BERD pentru România.
În ultimul an, BERD a avut o prezență activă pe piața locală de capital prin participarea cu 125 milioane de euro la ofertele publice de acțiuni derulate de producătorul de gaze Romgaz în toamna anului trecut și de grupul de distribuție Electrica din vara acestui an. Banca a investit 50 milioane de euro pentru un pachet de 1,9% din capitalul Romgaz și alte 75 milioane de euro pentru 8,6% din capitalul Electrica.
Declarația oficialului BERD este un semnal bun pentru piața locală de capital în condițiile în care pe lista de listări mai sunt Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Telekom, companii la care statul ar urma să scoată un pachet de acțiuni la vânzare pe bursă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu