Din decembrie 2008 până acum băncile locale au trimis înapoi către băncile-mamă 9 mld. euro.Procesul de dezintermediere, reducerea sprijinului financiar acordat de băncile străine subsidiarelor locale, a fost susținut de restrângerea creditării, dar și de condițiile mai puțin restrictive privind rezervele minime obligatorii constituite de bănci la Banca Națională.
Băncile locale au rambursat linii de finanțare de 1,2 mld. euro acționarilor din străinătate în prima jumătate a acestui an, astfel că în iunie volumul total al acestor surse de finanțare a ajuns să consemneze un minus de peste 9 mld. euro față de nivelul maxim atins în decembrie 2008.
Liniile de finanțare de la băncile-mamă însumau 22 mld. euro la finalul lui 2008, iar în iunie în bilanțurile bancherilor mai rămăseseră numai 13 mld. euro, potrivit datelor dintr-o prezentare susținută la Universitatea Ovidius din Constanța de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu.
0 comments :
Trimiteți un comentariu