Cât mai plătesc băncile clienților care își țin un an banii în depozit

Știrea a fost publicată marți, 23 septembrie 2014, 00:37 în categoria

Cât mai plătesc băncile clienţilor care îşi ţin un an banii în depozit Dobânda maximă plătită pentru un depozit bancar în lei pe un an ajunge în prezent la 4,4% și este oferită de TBI Bank, o bancă de talie redusă care încearcă să-și creeze astfel o bază de clienți. Astfel, un deponent cu 10.000 de lei într-un depozit pe 12 luni va obține la scadență, după reținerea impozitului pe venit de 16%, o dobândă de maximum 370 de lei.

TBI Bank este urmată în clasamentul dobânzilor de Veneto Banca (4,1%), Piraeus Bank (4,05%), Carpatica (4%) și Banca Feroviara (4%). Băncile de talie mare au însă dobânzi mai mici, acestea fiind în jur de 3% pe an sau chiar sub acest prag în anumite cazuri. Spre comparație, la începutul anului dobânzile pentru un depozit constituit pe 12 luni ajungeau până la 5% pe an.

Un efect al scăderii dobânzilor a fost decelerarea ritmului de creștere a volumului depozitelor bancare. Populația avea în iulie depozite totale în valoare de 131 mld. lei, în creștere cu 4,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Spre comparație, ritmul de creștere al depozitelor populației era de circa 7% la începutul anului și de circa 25% la începutul crizei.

„Deși ritmul de creștere a depozitelor în lei a accelerat marginal în iulie, la orizont se conturează un punct de cotitură. Depozitele în valută au fost principalul motor al creșterii depozitelor, în timp ce depozitele în lei ale companiilor au intrat în zona negativă. Dobânzile la depozitele în lei au scăzut în iulie, în condițiile în care băncile continuă procesul de reducere a costurilor“, scriu analiștii BCR în ultimul raport macroeconomic lunar.

Scăderea dobânzilor la depozite a venit în contextul în care banca centrală a redus dobânda-cheie, după ultima mișcare  nivelul acesteia ajungând la un minim de 3,25% pe an.

Analiștii apreciază că în ședința de politică monetară care va avea loc la finalul lunii banca centrală va reduce din nou dobânda-cheie cu 0,25 puncte procentuale. Guver­na­to­rul BNR Mugur Isărescu a avertizat însă bancherii că prin reducerea agresivă a dobânzilor la depozite riscă să descurajeze economisirea.

Când aleg să constituie un depozit, clienții trebuie să ia în calcul și faptul că pentru această operațiune băncile solicită deschiderea unui cont curent. Acesta are un cost de administrare cuprins între 1 leu/lună și 7,5 lei/lună.

Există însă și bănci care nu percep comision de administrare a contului curent, ceea ce poate constitui un avantaj, în special pentru sumele mici.

Suma finală depinde și de comisioanele de retragere, băncile taxând în general lichidarea depozitelor în altă zi decât data scadentă. Totodată, deponenții trebuie să țină cont și de soliditatea instituției bancare la care aleg să facă plasamentul, după cum a demonstrat criza de la Bank of Cyprus din primăvara anului trecut.

Populația se orientează tot mai mult spre depozitele pe termen lung, ca urmare a scăderii dobânzilor pe care le primesc dacă decid să-și plaseze banii pe o perioadă mai mică de un an, astfel că  depozitele în lei ale persoanelor fizice cu scadența mai mare de un  an au avut o traiectorie ascendentă în ultima perioadă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andra Oprescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu