miercuri, 10 septembrie 2014

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de miercuri, 10 septembrie 2014

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de miercuri, 10 septembrie 2014 Cursul BNR de

miercuri:

Euro

4.4287

+

0.0075

+

0.17

%

Dolar american

3.4200

-

0.0107

-

0.31

%

Cursul valutar BNR. Vedeți aici evoluția principalelor valute la cursul oficial BNR

Referința pentru euro a crescut cu 0,75 bani, la 4,4287 lei, maximul a peste trei săptămâni. O rată mai ridicată a fost consemnată cel mai recent pe 19 august, la 4,4333 lei/euro.

Pentru dolar, BNR a anunțat un curs în scădere cu 1,07 bani, la 3,420 lei. Cotația pentru moneda americană a revenit ușor după ce a crescut marți cu 2,51 bani (0,74%), la 3,4307 lei/dolar, cel mai ridicat curs începând din 10 iulie anul trecut, când referința anunțată de BNR s-a situat la 3,4628 lei.

Francul elvețian a fost anunțat de BNR la 3,6669 lei, cu o variație nesemnificativă față de ziua anterioară.

Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Cu puțin înainte de ora 13:00, când BNR anunță cursul de referință, euro era cotat în piața interbancară la 4,4280 - 4,4295 lei, față de 4,4236 lei spre sfârșitul zilei de marți.

Cursul a deschis la 4,4250 - 4,4270 lei/euro, dar leul a pierdut teren ușor în fața euro pe parcursul ședinței, în contextul creșterii volumelor de tranzacționare până la mijlocul zilei.

Volumele schimburilor din piața interbancară au depășit ușor în prima parte a zilei nivelul mediu înregistrat într-o ședință obișnuită întreagă, în contextul preocupării investitorilor privind criza din Ucraina, afirmă dealerii.

Activitatea mai intensă din piață nu a pus presiune semnificativă pe leu, care a continuat să piardă teren ușor față de moneda europeană, în linie cu evoluția din primele două zile ale săptămânii.

În regiune, forintul s-a apreciat cu 0,2%, iar zlotul a stagnat, după ce ambele monede s-au depreciat marți cu aproximativ 0,5% în raport cu euro, mai puternic decât leul.

Investitorii sunt îngrijorați că acordul pentru încetarea focului în estul Ucrainei este unul fragil.

Reprezentanții celor 28 de guverne naționale ale Uniunii Europene se întrunesc în cursul zilei de miercuri la Bruxelles pentru a discuta despre posibilitatea impunerii unor sancțiuni economice mai aspre Rusiei, pentru implicarea în conflictul din Ucraina.

UE a decis la începutul săptămânii să amâne luarea de noi măsuri împotriva Moscovei, pentru a se lămuri asupra eficienței acordului de încetare a focului din estul Ucrainei.

Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au crescut miercuri la 3,14% - 3,64%, de la 2,92% - 3,42% pe an marți.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au urcat la 3,06% - 3,56% pe an, de la 2,81% - 3,31% pe an în ziua precedentă.

Dobânzile pe termene mai lungi continuă să se mențină sub ratele pe maturități imediate. Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, a crescut la 2,28% - 2,78% pe an, de la 2,08% - 2,51% pe an marți.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu