„Piața de IT, zona privată, este în stagnare, înspre scădere, și la cifra de afaceri și ca potențial de clienți noi“, a declarat Metodiu Mehmet, fondatorul și directorul general al Fair Value.Fair Value, companie locală care implementează exclusiv soluții software de business dezvoltate de grupul german SAP, are în plan să-și dezvolte afacerea intrând pe piețele externe în care SAP este lider și unde cererea de servicii este implicit mare, urmând ca exportul să ajungă să genereze peste un an circa 30% din totalul veniturilor. Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 4,5 mil. euro, în creștere cu 17% față de 2012.
„Direcția care ne poate oferi o perspectivă de creștere sănătoasă și constantă este exportul. În urmă cu un an am făcut demersurile pentru a începe și activitatea de export, iar acum avem primul client care este din Germania. Cred că în următorul an exportul va reprezenta 30% din cifra de afaceri“, a declarat pentru ZF Metodiu Mehmet, fondatorul și directorul general al Fair Value.
El a adăugat că exportul se va concentra pe țările în care SAP are circa 90% din piața de profil și unde astfel nevoia de servicii specializate pe soluțiile software ale companiei germane este foarte mare. Germania este principalul client de SAP, căruia i se alătură Austria și celelalte țări din Europa Centrală și de Vest.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu