Familia omului de afaceri Florin Pogonaru, care controlează afacerea Prodplast, a demarat ieri o investiție de 60 de milioane de euro într-un mall cu o suprafață închiriabilă de 25.000 de metri pătrați ce va fi ridicat pe terenul vechii fabrici de mase plastice din zona Obor, a cărei activitate a fost mutată în urmă cu doi ani pe platforma Faur din estul Capitalei.Andrei Pogonaru (30 de ani), fiul lui Florin Pogonaru, spune că circa jumătate din investiție o reprezintă terenul de 4,5 hectare situat pe strada Ziduri Moși, vizavi de piața Obor, dar investitorii va trebui să vină și cu fonduri proprii și să atragă în următoarele luni câteva zeci de milioane de euro de la bancă pentru a duce la capăt proiectul, a cărui finalizare a fost programată în 2016.
„Avem toate autorizațiile obținute, terminăm pregătirea terenului și în două-trei luni începem construcția propriu-zisă. Banii vor veni de la acționari, prin majorare de capital, și există și opțiunea obligațiunilor, iar băncile au devenit mai rezonabile, astfel că am avut mai multe oferte pentru finanțare. Costurile de construcție sunt estimate undeva la 30-35 de milioane de euro“, a declarat Andrei Pogonaru, partener al firmei Prodplast Imobiliare, prin intermediul căreia este dezvoltat mallul denumit Veranda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu