Hotelul de cinci stele Radisson Blu de pe Calea Victoriei, cel mai mare hotel din țară, organizează în perioada 22-27 septembrie evenimentul Autumn Fest, aflat la a șasea ediție, care aduce în Capitală atmosfera bavarează de la Oktoberfest.“Autumn Fest aduce la București toate ingredientele necesare pentru a recrea atmosfera exuberantă a Oktoberfest-ului din Munchen: peste 3500 litri de bere Hofbräu (berea oficială Oktoberfest), mesele lungi de lemn amplasate în corturile tradiționale, cântecele formației Tiroler Alpenkavaliere si fetele îmbrăcate în tradiționala rochie Dirndl”, au transmis oficialii hotelului. Intrarea este 99 de lei de persoană.
Se vor servi peste 50 de specialități bavareze pregătite de către bucătarul german, Bernd Kirsch, Executive Chef la hotelul Radisson Blu. Meniul include preparate precum Bratwurst, Land Jäger, Pfaelzer Spiesbraten, Schweine Haxen, Knödeln, Spaetzle, Sauerkraut, Bretzel. “În fiecare an acest eveniment adună peste 2500 de invitați, printre care personalități de top ale comunității locale germane”.
Hotelul Radisson Blu din București are o capacitate de 718 camere, inclusiv apartamente pentru clienții care doresc cazare pe termen lung. Hotelul operează și cinci restaurante și patru baruri, o piscină interioară, piscină și jacuzzi exterior, sală de fintess și saună.
București Turism, compania care deține hotelul Radisson din București, a avut anul trecut afaceri de 116,3 milioane de lei (26 mil. euro), iar profitul a fost de 5,7 mil. lei (1,3 mil. euro). Din totalul clienților hotelului de cinci stele 75% au fost străini, iar restul români, se arată în raportul pe 2013 publicat pe bursă.
Hotelul Radisson Blu din București, deschis în urma unei investiții de 70 mil. euro în 2008, face parte din rețeaua Radisson Blu Hotels & Resorts, parte a grupului Carlson Rezidor, ce operează 1.340 de hoteluri din 105 țări.
București Turism este controlată de firma BEA Hotels Eastern Europe cu 76,83%, în timp ce SIF Transilvania (SIF3) are 11,29% din titluri.
În martie, scoțianul Bert Fol a preluat conducerea hotelului de cinci stele Radisson Blu de pe Calea Victoriei. El a mai avut un mandat de director general în România, în perioada 2003-2005, când s-a aflat la conducerea hotelului de cinci stele Athénée Palace Hilton, afiliat lanțului hotelier Hilton. Fostul manager Yilmaz Yildirimlar a fost promovat manager la un hotel din Moscova
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu