vineri, 26 septembrie 2014

Horia Cazan, directorul tehnic al TVR: Singura problemă a trecerii la emisia digitală sunt banii. VIDEO

Horia Cazan, directorul tehnic al TVR: Singura problemă a trecerii la emisia digitală sunt banii. VIDEO Singura problemă a trecerii României la televiziunea terestră digitală de la cea analogică, proces care ar trebui să fie finalizat în luna iunie a anului viitor, este reprezentată de bani, a declarat Horia Cazan, directorul tehnic al TVR în cadrul unei ediții speciale a emisiunii ZF Live, transmise de la conferința International Digital Forum 2014.

“În ce privește planurile de implementare a emisiei digitale - singura problemă ar fi banii, însă România are niște obligații de respectat”, a spus Cazan. În ce privește intenția Radiocom de a contracta un credit de la furnizorul infrastructurii, Cazan a spus că această soluție va fi mai scumpă. “Din experiența noastră a reieșit că atunci când lucrezi cu banii furnizorului plătești mai mult.”

Ce a mai spus Horia Cazan la ZF Live:

* Ne-a surprins că ANCOM s-a mișcat atât de repede, pentru ca acestea sunt niște licitații complexe.

* TVR a implementat deja televiziunea digitală din 2005. TVR este îngrijorat că lipsa finanțării pentru un lanț nou de emițătoare și antene, ar putea să aibă efecte negative, adică să ducă la închiderea rețelei analogice TVR 2 și să fie folosite echipamentele de acolo.  Ceea ce înseamnă că unele zone captive urmează să nu mai aibă emisie, în locurile cu antenă analogică și nu s-ar mai repsecta dreptul la libera informare. Presupun că dacă Radiocom nu va avea finanțare, nu va avea altă modalitate.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu