
Actuala grevă a piloților de la Air France este cea mai perturbatoare din ultimii 16 ani. Cea din 1998, declanșată în ajunul Campionatului Mondial de Fotbal și Franța din cauza intenției guvernului de a privatiza compania și a reduce salariile, s-a încheiat după ce piloții au acceptat înghețarea salariilor timp de șapte ani.
În prezent statul francez deține 16% din companie, iar angajații 7%
De la pescari care blochează porturi și fermieri care incendiază cauciucuri în mijlocul șoselelor la salariații micilor întreprinderi care-și sechestrează șefii, grevele și protestele sunt ceva normal în Franța, a doua economie ca mărime din zona euro și una dintre cele mai bogate din UE, iar guvernul este foarte sensibil la vocea sindicatelor. Din 2009 au fost cel puțin 15 cazuri de „răpiri“ de șefi, dar numai unu s-a soldat cu sancțiuni.
Curajul Parisului ține până când sindicatele spun „Nu“
Emmanuel Macron fusese numit de mai puțin de 48 de ore ca ministru al economiei când a aruncat bomba sugerând că Franța ar trebui să renunțe la programul tradițional de lucru de 35 de ore pe săptămână, mândria sindicatelor franceze.
Laurent Berger, liderul celei mai mari uniuni sindicale din Franța, CFDT, a făcut clar că organizația sa și altele de același gen nu vor accepta niciodată propunerea ministrului. Din punctul său de vedere, Macron a făcut o greșeală, iar din cel al sindicatului, „subiectul este închis“, scrie The Guardian.
Această ultimă ideea a fost rapid acceptată de guvern, care a retras sugestia lui Macron. Un purtător de cuvânt al premierului Manuel Valls a anunțat chiar că „guvernul nu are nicio intenție să revină la durata legală a săptămânii de lucru“.
Agresivitatea sindicatelor și stilul de muncă francez sunt dur criticate în străinătate. Într-o scrisoare adresată anul trecut lui Arnaud Montebourg, ministrul de atunci al industriilor, Maurice Taylor, CEO-ul producătorului american de anvelope Titan, s-a plâns că „așa-numiții muncitori“ francezi sunt plătiți mult și muncesc doar trei ore pe zi. „Ei primesc o oră pentru pauză și prânz, discută alte trei ore și muncesc doar trei“, scria Taylor. Scrisoarea a stârnit furie la Paris.
Mitul francezilor leneși este demontat
Însă problema pieței muncii din Franța nu constă în „lenea“ angajaților. Productivitatea Franței este una dintre cele mai mari din lumea dezvoltată, mai mare chiar decât în Germania, cea mai mare economie europeană. Observatorii spun că programul de lucru mai redus comparativ cu cele din alte țări îmbunătățește competitivitatea doarece salariații sunt mai odihniți. Nici salariile francezilor nu sunt atât de generoase pe cât spune „legenda“. Venitul mediu după plata taxelor din Franța este, spre exemplu, cu o treime decât cel din SUA, notează Bloomberg.
Nici sindicatele franceze nu sunt exagerat de puternice. Din contră, mai puțin de 8% din salariații francezi sunt membrii vreunui sindicat, nivel eclipsat de cele din alte state europene, precum Germania, sau chiar din SUA – 14%. De altfel slăbiciunea sindicatelor explică agresivitatea lor.
O problemă majoră ar fi, potrivit salariaților francezi, managementul deficitar al întreprinderilor. Două cincimi dintre angajați au o părere proastă despre managementul companiilor la care lucrează, mai mult decât în majoritatea economiilor dezvoltate.
Angajatorii denunță taxele pentru sistemele de protecție socială cu care sunt împovărate companiile și rigiditatea și numărul mare de reglementări de pe piața muncii. Codul muncii are câteva mii de pagini.
Cu toate acestra, Franța rămâne o țară generoasă și confortabilă pentru cei care au loc de muncă. Societatea pur și simplu nu are apetit pentru propuneri radicale, fie ele implementarea unor reforme structurale, abandonarea austerității sau renunțarea la euro.
La Air-France, piloții cer ca aceia dintre ei care vor fi transferați la divizia low-cost Transavia să aibă aceleași salarii ca înainte.
Transportatorul aerian a anunțat înainte de grevă că intenționează să investească un miliard de euro în dezvoltarea Transavia, acțiune prin care sar majora numărul locurilor de muncă. CEO-ul Frederic Gagey a avertizat că fiecare zi de grevă costă 10-15 milioane de euro. El a amenințat că dacă Air-France nu ajunge la un acord cu greviștii, Transavia va fi crescută în altă parte în Europa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu