marți, 9 septembrie 2014

Nu numai construcțiile au adus recesiunea, ci și sectorul financiar

Nu numai construcţiile au adus recesiunea, ci şi sectorul financiar Intermedierile financiare și asigurările, construcțiile și agricultura și-au diminuat contribuția la formarea PIB comparativ cu prima jumătate a anului 2013 și au tras în jos economia, contribuind la revenirea în recesiune tehnică.

Serviciile financiare au ajuns să aibă în primul semestru din 2014 aceeași contribuție la formarea PIB ca și agricultura, de 2,4%.  În primele șase luni de anul trecut intermedierile financiare și asigurările contribuiseră cu 3,1% la formarea PIB. În prima jumătate a anului contribuția construcți­ilor la creșterea economică a coborât la 4,4%, față de 5,9% în S1/2013. În ceea ce privește contribuția la creșterea economică de 2,4% din primul semestru, și serviciile financiare și agricultura au avut o influență negativă, de - 0,1% fiecare, în timp ce contribuția construcțiilor a fost de -0,2%.

Serviciile și construcțiile au fost cele mai lovite în anii de criză. Înainte de criză, creșterea economică s-a bazat preponderent pe consum realizat pe datorie, iar ponderea serviciilor și a construcțiilor în PIB a urcat, în timp ce contribuția industriei și cea a agriculturii au fost în declin.

Criza economică a afectat puternic sistemul bancar, care a acumulat trei ani la rând pierderi, respectiv în 2010, 2011 și 2012. Anul trecut, în care economia a făcut un salt de 3,5%, a adus și primele semne de refacere a profitabilității, însă revigorarea a fost anemică, profitul la nivelul întregului sistem bancar fiind de doar 49 mil. lei. În primele șase luni din 2014 băncile din sistem au cumulat un rezultat pozitiv de 223 mil. lei, de cinci ori mai mic decât cel raportat pentru S1 din 2013. Piața de asigurări a rămas pe pierdere în ultimii ani.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu