
Kenneth Rogoff, economistul american care s-a remarcat previzionând criza de pe piața imobiliară din SUA, a avertizat că Scoția are în față un „dezastru groaznic” indiferent de rezultatul referendumului privind independența față de Marea Britanie și ce se întâmplă acolo va avea efecte asupra întregii Uniuni Europene, unde mișcările pentru independență sau autonomie devin tot mai evidente. Investitorii au început deja să retragă miliarde de lire sterline din Scoția.
“Va fi un dezastru sigur pentru Scoția deoarece, înainte de toate, va fi o ajustare groaznică. Chiar dacă votul nu va fi în favoarea independenței, oamenii tot nu vor dori să investească acolo deoarece Scoția ar putea cere oricând un alt referendum. Mulți vor pleca din Scoția”, a avertizat Rogoff într-un interviu acordat CNBC. El este profesor la prestigioasa universitate Harvard. Scoțienii vor ieși la vot pe 18 septembrie.
Fondurile de investiții, investitorii și fondurile de pensii au început să retragă din Scoția miliarde de lire sterline din cauza temerilor tot mai mari cu privire la consecințele financiare ale unui vot în favoarea independenței, notează Financial Times. “Toți clienții noștri au început să ia măsuri, iar aceasta înseamnă că și alte companii de servicii financiare se confruntă cu aceeași situație”, a spus un reprezentant al Multrees Investors Services, o companie de servicii financiare pentru gestionarea averilor mari.
“Impact cataclismic”
Investitorii au fost avertizați de unele bănci internaționale să-și retragă banii din Marea Britanie pentru a se proteja de un “impact cataclismic” al separării Scoției de Marea Britanie după 300 de ani de uniune. Nomura, cea mai mare bancă de investiții din Japonia, a avertizat că lira sterlină s-ar putea deprecia cu până la 15% în eventualitatea unui rezultat în favoarea independenței, scrie Daily Mail.
”Dacă votul privind independența va trece, atunci investitorii ar trebui să accepte o perioadă îndelungată de incertitudine pentru activele din Marea Britanie”, consideră Russ Koesterich, strateg de investiții la fondul american BlackRock, cel mai mare manager de active din lume.
Incertitudinea cu privirea la separarea Scoției după trei secole de tutelă britanică afectează și restul Regatului Unit, care a înregistrat rezultate economice de invidiat în Europa și a fost aplaudat pentru că are cel mai accelerat ritm de creștere economică dintre statele G-7 de la izbucnirea crizei.
De asemenea, incertitudinea nu este bună nici pentru UE deoarece posibilitatea ca Scoția să adere la Uniune ar însemna ca alte comunități autonome, precum Catalonia, ar putea fi încurajate să organizeze referendumuri pentru independență, consideră Rogoff.
Separatism din Flandra și până în Veneția
Scoția a dovedit, prin mișcarea de obținere a independenței, separatiștilor din Flandra până în Veneția că visul de a prelua controlul asupra propriului viitor poate deveni realitate. Redesenarea hărții Europei are ramificații care ajung la guverne, la instituții financiare, la relațiile internaționale, la companii și investitori, scrie Bloomberg.
“Valoarea simbolică a ceea ce urmează să se întâmple în Scoția este foarte importantă deoarece drumul spre independență și remanierea vechilor state naționale este o evoluție logică, iar Scoția, Catalonia și Flandra sunt părți ale unei Europe noi”, susține Gerolf Annemans, președintele al Vlaams Belang, un partid flamand care militează pentru separarea Flandrei de Belgia.
Alex Salmond, premierul scoțian din spatele mișcării de independență a Scoției, era văzut de guvernanții britanici ca fiind inofensiv, iar visul său de a rupe legătura veche de trei secole ca fiind doar un vis. Însă liderul Partidului Național Scoțian este la doar câteva zile depărtare de un referendum istoric și a reușit în ultimul moment să îi aduca pe politicienii guvernului de la Londra în Scoția pentru a susține unirea, scrie The Wall Street Journal. Premierul britanic David Cameron, liderul laburist Ed Miliband și liderul liberal-democraților Nick Clegg, într-o demonstrație rară de unitate, se vor deplasa în Scoția pentru a milita împotriva referendumului de independență. Cele mai recente sondaje de opinie arată că pentru prima dată numărul celor deciși să voteze pe 18 septembrie pentru independență este mai mare decât al celor care se vor opune. Contribuția Scoției la PIB-ul Marii Britanii este de aproape 9%, iar posibilitatea pierderii a miliarde de lire anual sub forma de venituri din gaze și petrol exploatate din zăcămintele scoțiene din Marea Nordului ar putea da peste cap eforturile autorităților londoneze de a balansa bugetul după o perioadă dureroasă de recesiune.
În România, proiectul de autonomie al Ținutului Secuiesc, susținut de candidatul la președinție Kelemen Hunor și partidul acestuia UDMR, propune o formă de autonomie bazată pe criterii etnice, limba maghiară recunoscută ca fiind oficială în administrațiile locale în zona autonomă care va cuprinde județele Covasna, Harghita și Mureș.
0 comments :
Trimiteți un comentariu