La vedere, statul susține financiar partidele politice în România cu o subvenție lunară de la buget căreia i se adaugă șansa închirierii, în condiții avantajoase, a câte unui sediu în fiecare comună, oraș, județ sau sector din țară. În 2013, parlamentarii au venit cu un bonus: le-au dat prin lege propriilor partide dreptul de a-și cumpăra sediile închiriate de la stat prin negociere directă, fără concurență. Și pentru că încercările de a se împrumuta pe la bănci au eșuat în ultimii ani, partidele au primit și o alternativă avantajoasă: posibilitatea de a-și cumpăra sediile în rate, întinse pe trei ani, cu avans de 10%, ocolind creditele.Adevărata miză au fost sediile centrale, unele dintre cele mai impozante vile din centrul Capitelei administrate de RA-APPS, în care au stat foarte mulți ani cu chirii modice. Primul chilipir și l-au asigurat, pe loc, partidele aflate la guvernare. Cumpărând de la RA-APPS, adică de la Guvern, PSD și UNPR - primele înscrise la această ruletă fără perdanți - au primit, la finalul anului 2013, o superofertă: 275 de euro, respectiv 325 de euro pe metrul pătrat construit, în nordul Capitalei, în 36 de rate de la stat. Un preț de 2,5-3 ori ori mai mic comparativ cu cel cu care mari jucători din imobiliare precum Coldwell Banker sau Regatta au tranzacționat, în aceeași perioadă, imobile în zona Kiseleff-Aviatorilor, chiar în vecinătatea sediilor PSD și UNPR.
În urma refuzului repetat al RA-APPS de a face publice rapoartele de evaluare care au parafat prețul de chilipir, Gândul a cerut în instanță Regiei Protocolului de Stat actele și numele evaluatorilor. În seria "Tu șii ce mai fac banii tăi?" vă arătăm astăzi care a fost diferența dintre prețul plătit de PSD și UNPR și cel al tranzacțiilor simultane ale agențiilor imobiliare în aceeași zonă. Diferența pe care statul a trecut-o practic cu vederea, deși s-ar fi cumulat la bugetul general.
Citiți articolul integral pe www.gandul.info
0 comments :
Trimiteți un comentariu