Templul Shaolin în care s-a născut Kung Fu-ul îi învață pe manageri arta meditației, pentru 10.000 de dolari

Știrea a fost publicată vineri, 5 septembrie 2014, 14:15 în categoria

Templul Shaolin în care s-a născut Kung Fu-ul îi învaţă pe manageri arta meditaţiei, pentru 10.000 de dolari Un templu Shaolin din estul Chinei vechi de peste 1.500 de ani, recunoscut ca locul de naștere al kung fu-ului încearcă să profite acum de pe urma tehnicilor tradiționale de antrenament psihic și fizic prin transformarea artelor marțiale într-o afacere, scrie Bloomberg Businessweek.

Templul Shaolin din Dengfeng angajează un director de media și un editor de social media, potrivit agenției de știri Xinhua. ”Această nevoie se naște din necesitatea de a internaționaliza templul Shaolin”, spune pentru agenția de știri un călugăr care lucrează pentru templu. Candidatul ideal ar trebui să fie experimentat în rețelele de socializare, care beneficiază de o popularitate tot mai mare în China, în special Twitter și Sina Weibo (SINA), și, de asemenea, să vorbească fluent limba engleză și   dialectul mandarin.

Templul Shaolin oferă cursuri avansate de meditație pentru directori executive de companii (CEO), oferindu-le oportunitatea să trăiască pe munte pentru o lună, ca studenți ai artelor marțiale. Pentru cei care nu au prea mult timp la dispoziție există și posibilitatea pentru o singură ședință cu starețul templului. La începutul acestui an, membrii clubului de elită  China Entrepreneurs au organizat la templu conferința cu tema ” Cum să-ți cultivi spiritul de antreprenor?”

Anul trecut, aproximativ 800 de directori executivi s-au adunat din toate colțurile lumii pentru a studia și pentru a se antrena în vârful muntelui. ”În afaceri, e necesar să fii flexibil; trebuie să cauți mereu noi trasee de schimbare. Trebuie să sesizezi crizele și să le eviți. Kung fu te învață că trebuie să fii fluid, ca apa, pentru că totul în kung fu este mișcare, stagnarea nu poate exista”, spune un director de marketing din Grecia, pentru China Daily.

Odată ce se va instala echipa de marketing, templul Shaolin speră că oamenii de afaceri din întreaga lume vor veni să-și cultive spiritul kung fu. Cursurile sunt un chilipir în comparație cu  programele MBA, variind de la 800 de dolari, la 10.000 de dolari.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Oana Stupinean

0 comments :

Trimiteți un comentariu