Disputele politice vin și trec, chiar și tensiunile geostrategice de care are parte România în acești an se vor risipi, însă ce au ca misiune cotidiană managerii români nu trebuie uitat nicio clipă: crește concurența pe piața muncii, iar un rezervor de oameni tot mai bine educați dinspre Asia se va revărsa nu numai în Europa de Vest, ci și la periferia sa, în țări precum România.„Tot mai mulți ingineri și oameni cu specializare tehnică din India și alte țări din Orient vin în România, chemați de multinaționale, pentru că au dobândit anumite specializări de nișă, pentru care nu există competență locală“, a spus ieri la emisiunea video ZF Live Elena Antoneac, global mobility manager la Pirgroup România, companie specializată în relocalizări care oferă servicii firmelor pentru aducerea expaților în România.
Există o butadă în America potrivit căreia părinții nu le mai spun copiilor „mânâncă tot din farfurie că un copil din China sau India ar mânca tot dacă ar fi în locul tău“, ci „pune mâna și învață că un copil din India sau din China îți va lua jobul“.
Temerile Occidentului din urmă cu 10-20 de ani sunt valabile acum inclusiv pentru țări precum România, unde salariul mediu este a zecea parte din cel din Vest.
Multinaționalele își aduc mii de expați din India și alte țări din Orientul Îndepărtat unde copiii învață pe rupte în limba engleză începând de la grădiniță și se orientează mai ales spre inginerie și IT.
În România au început deja să apară vârfuri ale mediului educațional foarte competitiv din această zonă care au ocupat sau ocupă poziții de directori generali în asigurări, bănci sau telecom.
Și acesta nu este decât începutul. Presiunea din țări precum India, cu cea mai numeroasă populație a lumii astăzi, este uriașă, iar tinerii luptă din greu să-și facă cariere în companii puternice cu prezență globală.
Anul trecut România a „importat“ 3.000 de specialiști din afara Uniunii Europene, pentru poziții de middle management și senior management, din care o mare parte au provenit din Orient.
Indienii și-au asumat în mod strategic investiții în educație, în școli profilate mai ales în inginerie și IT, iar diferența față de Occident este că au demografia de partea lor. Pe măsură ce tot mai mulți copii și tineri vor avea acces la educație superioară, numărul lor mare îi va aduce în situația de a intra în competiție pe orice piață disponibilă, inclusiv România, oricât ne-am gândi că suntem prea mici și companiile locale ar plăti prea prost pentru a fi o țintă.
Oamenii care vin din Estul Îndepărtat, unde există țări cu un PIB per capita și de 1.000-2.000 de dolari pe an, muncesc mult și se mulțumesc cu puțin. Distanța și restricțiile de imigrare frânează deocamdată intrarea în masă pe piața muncii în zona joburilor de execuție, de fabrică, așa-numiții „blue colour“. Însă în competiție vin prima dată cadrele de nivel mediu și superior care vor găsi inclusiv la noi un debușeu.
Astăzi 10, mâine 100, peste zece ani vom avea mii de expați indieni în birourile românești, imediat ce multinaționalele vor constata că sunt mai conștiincioși și acceptă salarii mai mici decât oamenii de pe piața locală. Românii încă nu conștientizează că vor fi mâine în competiție globală și că nu mai joacă de mult doar pe teren propriu sau măcar regional.
Nu peste mulți ani, vor ieși absolvenți de pe băncile facultății care se vor bate în CV-uri cu absolvenți din India, Pakistan sau chiar din China, care vor considera că nu le strică o experiență în Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, încep și managerii români să dobândească experiență în străinătate, însă balanța import-export de manageri este de 1 la 10 în favoarea importurilor. Numai câteva sute de români pleacă anual în străinătate trimiși de companii sau direct în căutare de joburi. Aici însă un mare minus este lipsa investițiilor românești în străinătate. Față de Ungaria, Cehia sau Polonia, România are două decenii în urmă în ceea ce privește dezvoltarea companiilor locale pe piețele externe. Este de neînțeles cum după 25 de ani companii precum Hidroelectrica, Romgaz sau Electrica, cu afaceri de sute de milioane de euro, nu au reușit să își stabilească baze solide de business în afara țării, așa cum au realizat Cez, Mol sau austriecii de la OMV. Ai noștri se bat pe poziții în Banca Centrală, în ASF, ANRE pentru că nu avem campioni naționali cu prezență în străinătate care să fie motoarele de dezvoltare ale României. Aceste companii ar fi fost pârghii de lansare pentru tinerii manageri care acum sunt nevoiți să bată la uși străine pentru a avea creșteri în cariere. Liderii noștri nu au avut niciun pic de orgoliu în aceste decenii și s-au mulțumit să lucreze pentru străini sau să-și găsească refugiu în entitățile de supraveghere. Nu mai vorbim de firmele care trăiesc de pe urma comenzilor cu statul și care nu sunt în stare să iasă la bătaie pentru contracte externe. Puținele firme din IT care au ieșit în străinătate, spre exemplu, primesc lovitură după lovitură în aceste zile, în loc să fie considerate pivoți de dezvoltare și avans tehnologic ai întregii țări.
Tinerilor manageri români nu le rămâne decât să se descurce pe cont propriu. Și mare atenție la competiția care vine de la inginerii din India și alte țări „înfometate“ de creștere și dezvoltare din Orient.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu