„Trebuie să începeți să reinvestiți“

Știrea a fost publicată luni, 15 septembrie 2014, 02:25 în categoria

„Trebuie să începeţi să reinvestiţi“ Contextul macroeconomic actual, cu o inflație redusă, un curs stabil și dobânzi la lei în scădere este favorabil reluării investițiilor, susțin bancherii, care au început să bată țara și să se ducă peste companii în încercarea de a relua din nou creditarea și a împinge eco­nomia înainte.

„Trebuie să începeți să reinvestiți“, spune Bogdan Neacșu, vicepreședintele pe corporate al Volksbank România într-o discuție care a avut loc cu firmele din zona Clujului. „Suntem aici pentru că vrem să fim mai bine reprezentați în zone care noi considerăm că au un potențial mai mare de creștere și de aceea vom investi în forța de muncă, vom investi timp și bani pentru a fi aproape de clienți.“

Pentru că lipsește încă încrederea în viitor, companiile și antreprenorii pre­feră să își țină banii la bancă, în conturi de economii, decât să investească, cu toate că parametri de finanțare, în special nivelul dobânzilor atât la lei, cât și la euro, sunt cei mai scăzut din istorie.

Volksbank împreună cu ZF deru­lează o serie de întâlniri cu firmele loca­le în mai multe zone din țară în cadrul unei campanii „România pe profit“.

Joi seară a fost întâlnirea de la Cluj, iar luni și marți vor fi discuții în Timi­șoara și Oradea.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristian Hostiuc

0 comments :

Trimiteți un comentariu