BCR și BRD, cele mai mari două bănci locale după activele deținute, care controlează o treime din sistemul bancar, au la vânzare peste 2.600 de case și apartamente executate silit, cu prețuri sub media pieței. Apartamentele cu două camere pornesc de la 18.000 de euro, iar o garsonieră de la 13.000 de euro, potrivit datelor de pe site-urile celor două bănci.BCR, liderul sistemului bancar, are cel mai mare portofoliu de imobile rezidențiale executate silit, respectiv 764 de apartamente și 842 de case. Aproape 100 dintre acestea se află în București.
La rândul său, BRD vinde 498 de apartamente și 540 de case. Dintre acestea, 60 de apartamente și 21 de case sunt în București.
Criza financiară a făcut ca mulți datornici ai băncilor să nu își mai poată plăti ratele la credite, o parte ajungând astfel în situația executării silite, ceea face ca băncile să aibă portofolii consistente de imobile.
Prețul unui apartament cu două camere în București variază între 18.200 și 55.000 de euro, iar al unei garsoniere între 13.400 și 34.700 euro, potrivit datelor de pe site-ul BCR. Prețurile apartamentelor din celelalte orașe pornesc de la 2.500 de euro pentru o garsonieră de 24 de metri pătrați în Buzău și ajung până la 1,6 milioane euro. Pe site-ul băncii există chiar și un apartament de 1.600 lei (364 de euro), cu două camere, în Craiova.
Prețul unei case în Capitală pornește de la 22.000 de euro pentru o vilă cu patru camere în sectorul 5, construită în 2006, cu o suprafață totală a terenului aferent de 281 metri pătrați. Cu 500.000 de euro cei interesați pot cumpăra o vilă în sectorul 2, cu o suprafață construită de 457 de metri pătrați. Totodată, BCR oferă spre vânzare șase case de vacanță, printre acestea numărându-se un complex format din trei vile în Predeal, care costă 7,5 milioane de lei.
La BRD, prețurile apartamentelor din Capitală pornesc de la 18.500 de euro pentru o garsonieră în sectorul 1. Cea mai ieftină casă costă 28.500 de euro, are în jur de 50 de metri pătrați și este situată în sectorul 2.
0 comments :
Trimiteți un comentariu