„Campania electorală frânează absorbția de fonduri europene, beneficiarii se tem de acuzații în cazul în care se fac plăți.“
Rata de absorbție a fondurilor structurale a ajuns la 37,2% la finalul lunii septembrie a acestui an, în creștere cu doar 0,65% față de luna anterioară, potrivit datelor publicate de Ministerul Fondurilor Europene.
Cu alte cuvinte, în ultima lună au intrat în conturile beneficiarilor de fonduri europene doar 125 de milioane de euro, în condițiile în care România mai are de cheltuit peste 12 miliarde de euro din această categorie de finanțări europene până la finalul anului viitor.
„Am observat și noi că sunt decontări foarte mici la transporturi, atât pentru infrastructura rutieră, cât și pentru cea feroviară. Constructorii susțin că lucrează și că vor veni cu un camion de documente în decembrie, cum au făcut anul trecut. Și nouă ni se pare că absorbția a mers într-un ritm prea încet. Cred că sunt mai multe motive: pe de-o parte, sunt constructorii care spun că nu au acum timp de documente, dar eu sunt convins că s-a instaurat și o anumită teamă în rândul beneficarilor, pentru că sunt controale mai serioase și trebuie să fie mai atenți la hârtii. În plus, mai e și perioada de campanie electorală și se tem de eventuale acuzații în cazul în care fac o recepție și primesc o plată“, a explicat un oficial care a dorit să își păstreze anonimatul.
Evoluția absorbției de fonduri europene în primele nouă luni ale anului 2014
Știrea a fost publicată vineri, 10 octombrie 2014, 22:08 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu