Fondurile de pensii cer „marfă“ de la stat: sunt interesate și de listări și de titlurile de stat

Știrea a fost publicată marți, 14 octombrie 2014, 09:33 în categoria

Fondurile de pensii cer „marfă“ de la stat: sunt interesate şi de listări şi de titlurile de stat Fondurile de pensii sunt intere­sa­te de listările la bursă ale com­pa­niilor de stat, investind în ulti­me­le 12 luni 2,5 mld. lei în aces­tea, dar rămân preocu­pate în con­tinuare și de plasa­mentele în titlurile de stat.

„La începuturile sistemului, fondurile de pensii private au plasat integral banii pri­miți în titluri de stat, acum se situează la 60-65% din totalul activelor, situația fiind efectul listărilor la bursă a titlurilor unor com­panii de stat. Practic, fon­durile private au investit 2,5 mi­liarde de lei în ulti­mele 12 luni în aceste listări“, a decla­rat vi­ce­pre­șe­dintele Auto­rității de Supra­ve­ghere Finan­ciară (ASF) Ion Giurescu la confe­rința Me­diafax Talks About Private Pensions.

Fondurile de pensii au avut un rol impor­tant în cazul listărilor recente, cum­părând 18,6% din oferta Electrica, 29,6% din oferta Nuclearelectrica și 22,8% din cea a Romgaz.

„Fondurile de pensii dețin 11% din titlurile de stat ale României și considerăm că ajută la temperarea volatilității randa­men­telor. Totodată, fondurile de pensii private dețin plasamente de 700 de milioane de euro pe piața de capital și asigură peste 10% din lichiditatea medie a Bursei de Valori, având un rol crucial în succesul ofertelor publice recente“, a spus Raluca Țintoiu, președintele Asociației Pensiilor Private (APAPR).

Deși investițiile în titluri de stat păstrează cea mai mare pondere în portofoliile fondurilor private de pensii, există o tendință de diversificare. Ponderea  investițiilor făcute de fondurile de pensii pilon II în acțiuni a urcat în primul semestru de la 14,5% la 18,1%, con­form datelor pu­bli­cate de ASF, în con­textul în care statul a listat pe bursă mai multe companii.

„Statul a început să scoată «bijuteriile co­roanei», acele com­panii valoroase pe piața de capital. Aștep­tăm și pe viitor ase­menea oferte pe bursă“, a adăugat Raluca Țin­toiu.

Pilonul II nu va fi naționalizat

Președintele APAPR a amintit că și în cazul Poloniei a existat un val de privatizări pe bursă cu participarea fondurilor de pensii, considerate un succes.

Ceea ce România nu va prelua însă din mo­delul polonez este naționalizarea fon­durilor private de pensii. O situație similară a existat și în Ungaria. „Mesajul Guvernului este că mergem pe un sistem multipilon. Nu se pune problema naționa­lizării pilonului II de pensii private obli­ga­torii“, a spus mi­nistrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice Rovana Plumb.

Guvernul  polonez a naționalizat titluri de 50,4 miliarde dolari de la 13 fonduri de pensii private, titluri care reprezentau aproximativ jumătate din portofoliile de investiții ale fondurilor. Fondurile private de pensii din Polonia, majoritatea  deținute de mari grupuri străine, sunt cei mai mari jucători de pe bursa de la Varșovia, cea mai mare și una dintre cele mai agresive din regiune, iar prezența lor asigură com­paniile care se listează că are cine să le cumpere acțiunile. Companiile locale de asigurări dețineau în luna decembrie 4,2% din datoria internă guvernamentală, adică 4,7 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro), potrivit raportului anual al ASF.

Practic, asigurătorii au finanțat 2% din datoria guvernamentală totală (internă și externă), care s-a situat la 255 de miliarde de lei (57 de miliarde de euro) anul trecut.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andra Oprescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu