miercuri, 1 octombrie 2014

Gecsat Târnăveni așteaptă afaceri de 4,6 mil. euro din materiale de construcții

Gecsat Târnăveni aşteaptă afaceri de 4,6 mil. euro din materiale de construcţii Producătorul de materiale de construcții și izolații Gecsat din Târnăveni, județul Mureș, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de aproximativ 20,7 mil. lei (peste 4,6 mil. euro), mai mult cu 2% față de anul trecut.

În primul semestru compania a avut o cifră de afaceri de aproape 10,3 mil. lei (2,3 mil. euro), în creștere cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Piața internă a fost în scădere accentuată în al doilea trimestru din acest an, iar pentru  următoarele câteva luni estimăm o perioadă de creștere, datorită sezonalității specifice materialelor de construcții, urmată de o nouă scădere odată cu venirea iernii. Principalii factori care ar putea influența pozitiv evoluția pieței ar fi reluarea programelor de reabilitare termică a clădirilor și acordarea de facilități celor care cresc gradul de izolare al clădirilor rezidențiale, cât și publice“, a declarat pentru ZF Transilvania Cristian Mărginean, directorul general al Gecsat.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Laurentiu Cotu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu